Economic

Băncile din Germania  renunță în masă la spațiile de birouri. Care este  motivul

Băncile din Germania  renunță în masă la spațiile de birouri. Care este  motivul

Băncile europene au adoptat programe generoase de muncă de acasă pentru perioada post-pandemie, dar ritmul cu care băncile din Germania îşi transformă spaţiile de birouri este chiar mai mare. În plus, faptul că băncile germane adoptă un model de telemuncă pentru a reduce costurile a scos în evidenţă o diferenţă între Europa şi SUA, unde nume importante din industria bancară precum Goldman Sachs Group Inc. păstrează în continuare modelul muncii de la birou, scrie ziarul românesc.de.

Micșorarea suprafeţei spaţiilor de birouri este posibilă datorită noii deschideri faţă de telemuncă apărută în urma restricţiilor de mobilitate impuse de pandemia de Covid-19. Majoritatea băncilor europene au anunţat programe de lucru flexibile care permit majorităţii angajaţilor să lucreze de acasă timp de două sau trei zile pe săptămână. Astfel, multe bănci au făcut trecerea de la un model în care staţiile de lucru sunt alocate cu caracter permanent la un model în care angajaţii preiau un birou care este disponibil atunci când vin la birou să lucreze.

În mod normal, reducerea spaţiilor de birouri este un proces lent deoarece multe bănci încheie contracte de închiriere pentru perioade de până la zece ani sau chiar mai mari iar încheierea anticipată a acestor acorduri declanşează plata unor despăgubiri. În plus, multe bănci au decis recent ce procent de muncă va putea fi realizat de acasă şi care sunt rolurile pentru care acest gen de muncă este adecvat, ceea ce înseamnă că abia de acum încolo vor putea să îşi planifice necesarul de spaţii de birouri.

Băncile din Germania modifică  modul în care lucrează

Băncile din Germania îşi reduc rapid suprafeţele de birouri în condiţiile în care un număr din ce în ce mai mare de angajaţi sunt în telemuncă, ceea ce le plasează în avangarda unei mişcări globale care ar putea modifica în mod permanent modul în care lucrează bancherii, a transmis Bloomberg.

Liderul pieţei, Deutsche Bank AG, a renunțat la mai multe etaje într-o clădire de birouri care adăpostea aproximativ 1.000 de angajaţi. HSBC Germany renunţă la şase clădiri de birouri separate din Dusseldorf pentru a muta toţi angajaţi într-un nou sediu central, cu o suprafaţă echivalentă cu jumătate din suprafaţa celor şase clădiri. Divizia BNP Paribas din Frankfurt va reduce spaţiul de birouri pentru a acoperi doar 60% din personal. Băncile regionale DZ Bank AG şi BayernLB analizează şi ele planuri similare.

Multe bănci germane se confruntă cu presiuni intense pentru a reduce costurile şi au identificat zona închirierii şi întreţinerii spaţiilor de birouri drept un posibil domeniu. Aceste cheltuieli sunt de obicei printre cele mai mari costuri pentru bănci,după salarii şi cheltuieli cu IT.

„În timp ce băncile americane au fost clare cu privire la revenirea la cultura muncii de la birou, băncile germane şi-au manifestat disponibilitatea faţă de telemuncă şi discută deschis despre renunţarea în masă la spaţiile de birouri”,  a spus Dror Poleg, copreşedinte la Urban Land Institute’s Technology & Innovation Council din New York.