Actual

Banca Mondială a făcut anunțul! Cum poate scăpa România de povara pensiilor speciale? Soluțiile recomandate Guvernului

banca mondiala

Experții Băncii Mondiale s-au pronunțat cu privire la problema pensiilor speciale din România. În cel mai recent raport, publicat duminică, ei fac o serie de recomandări pentru Guvern cu scopul de a reduce povara fiscal a pensiilor speciale, care este de aproximativ 0,8% din PIB.

O primă recomandare a Băncii Mondiale este ca Guvernul să introducă un impozit progresiv asupra suplimentului la pensiile de serviciu finanțate de la buget și nu din contribuții. Această măsură ar afecta pensiile magistraților, care sunt în medie de trei ori mai mari decât media din sistemul public. Experții de la Banca Mondială recomandă și renunțarea la pensiile acordate personalului aviației civile, în contextul în care mulți dintre beneficiari sunt angajați în prezent la firme private.

„Introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanțate de la buget” este una dintre recomandările principale ale experților de la Banca Mondială. „Un mecanism eficient de reducere a inegalităților rezultate ar fi impozitarea specială a cotei din beneficiul finanțat de la bugetul de stat”, se precizează în document, în care „beneficiul” este sinonim cu „pensie”.

Reforma pensiilor speciale. Ce spune Banca Mondială

Mecanismul recomandat de Banca Mondială pentru Guvernul României „poate fi etalonat în funcție de cuantumul suplimentului din buget sau poate fi declanșat atunci când ponderea suplimentului depășește anumiți parametri”.

„Beneficiile magistraţilor, de exemplu, a căror formulă este protejată de sentinţa Curţii Constituţionale a României, primesc marea majoritate (peste 90%) din beneficiul lor de la buget, şi nu din contribuţii. Cazuri de completări mult mai mari decât contribuţiile sunt posibile şi pentru alte pensii de serviciu. Chiar şi în rândul beneficiarilor de pensii speciale, există o inegalitate semnificativă între segmentul de 10% superior al beneficiarilor care primesc pensii de până la 3,5 ori mai mari faţă de cei 10% din segmentul inferior al beneficiarilor. Această recomandare necesită consultări suplimentare cu Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a României”, arată datele Băncii Mondiale prezentate de Ministerul Muncii, conform News.ro.

Problema pensiilor de serviciu

Banca Mondială a abordat și problema pensiilor de serviciu, adică pensiile la care au drept militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.

„În timp ce toate pensiile de serviciu sunt mai mari la pensionare în comparaţie cu prestaţia generală a sistemului de pensii datorită garanţiei mai mari a ratei de înlocuire şi a unei abordări mai generoase de calcul al beneficiilor, aceste inegalităţi se reduc în timp datorită ratei de indexare mai scăzute aplicate pensiilor de serviciu, cu excepţia magistraţilor. Pentru magistrați, situatia este inversa. Nu numai că beneficiul este mult mai mare decât în sistemul general, dar indexarea pe salarii este şi mai generoasă, crescând inegalitatea în timp. O analiză juridică ulterioară este necesară pentru opţiunile de aliniere a ratei de indexare cu cea utilizată pentru alte pensii de serviciu în limitele deciziei Curţii Constituţionale care protejează beneficiul magistraţilor. Cu toate acestea, o astfel de schimbare ar contribui la reducerea celor mai izbitoare inegalităţi din sistemul de pensii”, consideră experţii Băncii Mondiale.

Pensiile speciale, puțin studiate de Guvern

Echipa Băncii Mondiale „a întâmpinat provocări în obținerea datelor necesare din cauza limitărilor legale impuse de reglementări (…) precum și de raportarea privind pensiile speciale, datele necesare par să nu fie disponibile. Aceste limitări ar putea fi depăşite prin stabilirea de protocoale securizate de schimb de date şi revizuirea practicilor de anonimizare şi agregare în limitele legii”, se precizează în raport.