Badea a răbufnit. Realizatorul TV a răbufnit vizavi de faptul că în această perioadă „scade numărul cazurilor noi, după o zi de weekend în care s-au făcut doar 6.460 de teste”, iar de luna viitoare, România se va afla „la un pas de blocaj”, legat de noul virus, spune Mircea Badea la Antena 3.
„Caut pe Google număr infectări de astăzi (n.r. luni, 24 august). Avem în felul următor: scade numărul cazurilor noi, după o zi de weekend în care s-au făcut doar 6.460 de teste. Vă dați seama… Este absolut derizoriu! Scade numărul cazurilor noi, întrucât nu s-a testat în România. Dar, atenție, crește numărul pacienților în stare gravă: 494. (…) Să zicem că, în România, nu s-ar mai testa deloc. Și așa la cât se testează… S-au testat oamenii pe banii lor și din proprie inițiativă pentru că au vrut să plece în concediu în străinătate. Odată cu septembrie, nu se mai pune problema.”
Suntem la un pas de blocaj și eu vă spun când se va ajunge la acel blocaj: când oamenii se întorc din vacanțe
„Importantă este terapia intensivă, acolo se vede treaba. Câtă terapie intensivă credeți că are România? Ăștia băteau câmpii că 800 și ceva, deja sunt aproape 500. Suntem la un pas de blocaj și eu vă spun când se va ajunge la acel blocaj: când oamenii se întorc din vacanțe – mulți de pe la televizor au senzația că acolo se infectează majoritatea, ceea ce este o prostie -, și se vor duce la serviciu. Sigur că se infectează și în vacanță, sigur că da, dar infectarea predominantă e când lumea se duce la serviciu. Aia e infectarea adevărată, crâncenă, masivă!”, a menționat Mircea Badea la Antena 3.
La Antena 3, Mircea Badea a vorbit și despre condițiile de siguranță de care oamenii trebuie să țină cont şi se arată indignat că politicienii nu au „ceva concret de spus”.
„Se duce lumea la serviciu, începe școala. Asta cu vom lua măsuri… Eu m-am săturat, nu mai pot să aud lozinci, banalități. Facem eforturi pentru a stabili toate condițiile de siguranță. Prietene, ai ceva concret de spus?! Ai?! Ăștia mestecă nimic, mestecă niște cuvinte de dimineața până seara. Ne-am întâlnit pentru a elabora o strategie conform căreia să putem demara procesul de învățământ de care e atâta nevoie, în condiții în care să și protejăm. Ceva concret de spus ai?! Răspuns: nu”, a mai zis Mircea Badea.
„Că va fi nasol în toamnă?! Va fi rupere, rupere!”, a subliniat Mircea Badea.