Actual

Azi s-a schimbat ora și ați dormit mai mult. Ce efecte are modificarea fusului orar asupra organismului vostru

ora de vară

A fost ultimul week-end din octombrie, în noaptea dintre 29 spre 30 octombrie și, așa cum e obiceiul, România a trecut la ora de iarnă. Anul trecut, Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, însă România nu a luat încă o decizie în acest sens.

Astfel că azi-noapte, ora 4 a devenit ora 3, ceasurile au fost sau vor fi date înapoi (de cei care au uitat s-o facă!) cu o oră și de acum înainte vom dormi mai mult.

Ziua de 30 octombrie 2022 va fi cea mai lungă din acest an, având 25 de ore în loc de 24.

Când se face schimbarea orei

Românii schimbă ora de două ori pe an, în octombrie și martie. În octombrie se face trecerea la ora de iarnă, iar în martie se trece la ora de vară, atunci când ceasul se va da cu o oră înainte și dormim mai puțin. Trecerea la ora de iarnă se face după echinocțiul de toamnă, eveniment care constituie sfârșitul verii și momentul în care noaptea este mai lungă decât ziua.

Câte țări schimbă ora

Personajul care a vorbi pentru prima dată despre trecerea la ora de vară a fost neozeelandezul George Vernon Hudson la finalul secolul al XIX-lea. Acesta chiar a scris o lucrare în care a explicat și motivul pentru care propune ca ceasul să fie dat cu două ore înainte în martie și cu două ore înapoi în octombrie.

Așa, omenirea are mai mult timp să se bucure de soare. O altă lucrare a fost prezentată în 1905 de britanicul William Willett, în care a propus specialiștilor ca ceasul să fie dat înapoi cu 20 de minute în fiecare duminică din aprilie și cu câte 20 de minute înapoi în fiecare duminică din septembrie.

William i-a dat de gândit lui Robert Pearce, un membru al Parlamentului britanic, care în 1908 a depus un proiect de lege în acest sens. În 1916, Regatul Unit a adoptat o lege privind schimbarea orei la scurt timp după moartea lui Willet.

Azi s-a schimbat ora și ați dormit mai mult. Ce efecte are modificarea fusului orar asupra organismului vostru

Din nefericire, schimbarea orei ne dă organismul peste cap. Potrivit specialiștilor, reușim să ne adaptăm noii ore după patru săptămâni. Dacă unele persoane se pot confrunta cu insomnii, probleme de concentrare sau pot deveni mai irascibile, altele pot avea ușoare stări de anxietate, modificări ale dispoziției și se plâng că nu au chef de nimic.

Pentru a ține aceste simptome cât mai departe, e bine să faceți mai mult sport, o baie fierbinte înainte de culcare, consumați cât mai puțină cafea sau ciocolată și încercați cât se poate să evitați stresul.

Țările care nu mai schimbă ora

Rusia este una din țările care nu mai schimbă ora. În 2011, președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, a anunțat încetarea schimbării orei. Motivul invocat de fostul președinte rus a fost acela de a-i proteja pe concetățenii săi „de stresul și bolile” cauzate de schimbarea orei.

În 2022, sunt 76 de țări care au continuat să respecte schimbarea orei, majoritatea în Europa și America de Nord. Dar sunt încă 106 țări din lume care nu o aplică, majoritatea dintre ele din Asia și Africa. Dintre acestea, 65 de țări care inițial adoptaseră schimbarea orei au revenit între timp asupra măsurii, din diverse motive.