Procurorii federali investighează rolul avocaților pro-Trump într-un plan de a propune alegători supleanți, pentru a anula alegerile din 2020.
Avocații pro-Trump, implicați în alegerile din 2020, sunt anchetați de procurorii federali americani
Intensificarea anchetei asupra alegătorilor supleanți din SUA se concentrează asupra avocaților lui Trump. Complotul de a folosi electori alternativi a fost unul dintre cele mai ample și mai îndrăznețe planuri, dintr-o serie ”amețitoare” de eforturi ale lui Trump și ale susținătorilor săi, de a respinge pierderea alegerilor și de a-l menține, în continuare, la Casa Albă.
În diferite momente, planul a implicat legislatori de stat și consilieri ai Casei Albe, deși procurorii par să creadă că, în realitate, un grup de avocați, ai fostului președinte Trump, a jucat un rol crucial în realizarea acestuia. Anchetatorii au aruncat o ”plasă largă”, un fel de capcană, pentru a obține informații despre avocați, dar procurorii cred că nu toți ar fi putut susține planurile pe care aliații lui Trump le-au creat, pentru a-l menține în funcție, potrivit unei surse din interiorul anchetei, citată de New York Times.
Măsurile vizate doresc să răspundă la întrebarea cine l-a sprijinit pe Donald Trump, în încercarea sa de a obstrucționa certificarea alegerilor din 2020, prin care actualul președinte Biden a fost declarat câștigător, ocupându-și locul la Casa Albă.
Departamentul de Justiție și-a intensificat ancheta penală, prin crearea de liste alternative de electori pro-Trump, care urmăreau să anuleze victoria lui Joseph R. Biden Jr. la alegerile din 2020, accentul fiind pus pe o echipă de avocați, care a lucrat în numele președintelui Donald J. Trump, spun aceleași surse.
Un mare juriu federal din Washington a început să emită citații în ultimele săptămâni către persoane legate de planul electorilor alternativi, solicitând informații despre mai mulți avocați, inclusiv avocatul personal al dlui Trump, Rudolph W. Giuliani, și unul dintre principalii săi consilieri juridici, John Eastman.
De asemenea, citațiile solicită informații despre alți avocați pro-Trump, precum Jenna Ellis, care a lucrat cu dl Giuliani, și Kenneth Chesebro, care a scris note de serviciu în sprijinul planului de votanți în săptămânile de după alegeri.
Un oficial de rang înalt al Departamentului de Justiție a recunoscut, în ianuarie, că procurorii încercau să stabilească dacă au fost comise infracțiuni, în cadrul schemei.
Este o infracțiune federală să prezinți cu bună știință declarații false unei agenții federale sau unui agent federal pentru un scop necuvenit, scrie New York Times. Listele de alegători supleanți au fost depuse la o serie de organisme guvernamentale, inclusiv la Arhivele Naționale.
Două note, obținute de The New York Times, au fost folosite de ”dl Giuliani și dl Eastman”, printre alții, în timp ce dezvoltau o strategie menită să exercite presiuni asupra ”dlui Pence” și să exploateze ambiguitățile din Legea privind numărătoarea electorală, potrivit unei persoane din interiorul anchetei.
Conform acestui plan, oficialii electorali din șapte state cheie au înaintat liste oficiale de electori pro-Trump către Colegiul Electoral, pe motiv că se va demonstra că statele ar fi înclinat în favoarea lui Donald Trump, odată ce afirmațiile lor privind frauda electorală pe scară largă ar fi fost acceptate. Aceste afirmații au fost nefondate, iar toate cele șapte state au fost atribuite președintelui Biden.
Strategia de a ”împinge” investigația mai departe prin examinarea rolurilor avocaților s-ar putea dovedi a fi complicată. Procurorii se vor lovi probabil de argumente conform cărora o parte – sau chiar o mare parte – din informațiile pe care le caută sunt protejate de privilegiul avocat-client. Și nu există niciun indiciu că procurorii au încercat să îi citeze pe avocați sau să le percheziționeze proprietatea.
Foto: Mediafax (deschidere) /New York Times (interior)