O avertizare nowcasting cod galben de ceață densă și polei a fost emisă joi dimineață. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a arătat că aceste avertismente se aplică pentru șase județe.
Meteorologii prognozează că vom avea parte de condiții de ceață densă. În sute de localități din județele Dâmbovița, Sălaj, Satu Mare, Arad, Bihor și Timiș. Această ceață va face ca vizibilitatea să scadă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri. Intensitatea cu care ceața va afecta aceste zone depinde de condițiile locale și de producerea de polei.
Potrivit ANM, avertizările de fenomene cu pericol iminent (nowcasting) se emit pentru maximum șase ore, conform Digi24 .