Actual

Avertismentul dur transmis de Florin Cîțu. Premierul a produs un adevărat haos în Guvern

Avertismentul dur transmis de Florin Cîțu. Premierul a produs un adevărat haos în Guvern

Avertismentul dur transmis de Florin Cîțu. Premierul a produs un adevărat haos în Guvern după ce a cerut evaluarea propunerilor pentru funcţiile de prefecţi, secretari de stat, subsecretari de stat.

Florin Cîțu dorește să aibă o echipă competentă pe perioada mandatului său. Pentru acest lucru, șeful Executivului a atras atenția că nu abdică de la trei principii: fără penali în funcţii publice, fără conflicte de interese şi promovarea profesioniştilor.

Avertismentul dur transmis de Florin Cîțu:Trebuie să spun un lucru

„Nu am primit ofertele de prefecţi nici de la Cluj, nici de la Bihor, nici alte oferte de prefecţi. Când vor veni, vom putea să discutăm despre ele. Vorbiţi despre modul în care partidele şi-au alocat aceste funcţii. Vom vedea care sunt persoanele respective. Vor trebui evaluate. Trebuie să spun un lucru: partidele propun şi prefecţi şi secretari de stat şi subsecretari de stat, dar toţi trebuie evaluaţi. Eu am spus: sunt trei principii de la care nu abdic – fără penali în funcţii publice, fără conflicte de interese şi profesionişti.

Pe fiecare funcţie, mă uit la fiecare persoană la aceste criterii. Să presupunem că îmi scapă cineva şi aflăm informaţia după aceea, imediat îl voi retrage. Deci nu ne jucăm cu aşa ceva în acest mandat”, a precizat Cîţu, la Digi24.

Florin Cîțu a mai declarat că propunerile pe care le primeşte le verifică, pentru a vedea dacă sunt profesionişti, că nu au probleme cu legea şi îndeplinesc criteriile de integritate.

„Nu iau o decizie de unul singur, eu discut şi în coaliţie şi în afara ei, dar până la urmă decizia o iau pe baza informaţiilor”, a adăugat Florin Cîțu.

Premierul nu se joacă, deciziile finale le ia chiar el

„Aş prefera să vină (miniştrii – n.r.) să discutăm în coaliţie, dar, în acelaşi timp, dacă vrem să discutăm public, discutăm public, eu nu am o problemă. Asta arată că suntem liberali, suntem vocali, vrem să facem lucruri. (…) Asta le cer cetăţenilor, până la urmă avem opinii şi putem să avem opinii, dar aş vrea să urmărească mesajele mele, pentru că decizia este la premier în ceea ce priveşte ce se întâmplă la Guvern.

Sunt decizii pe care le luăm în coaliţie şi, bineînţeles, liderii coaliţiei vin şi le prezintă, dar, în acelaşi timp, în Guvern deciziile le ia premierul. (…) Am înţeles că avem unele dezbateri în spaţiul public, altele le avem în coaliţie, dar până la urmă decizia este a premierului, pentru că premierul este cel care răspunde de aceste decizii”, a transmis premierul Cîţu.