Social

Avem voie să consumăm băuturi alcoolice înainte și după vaccinul anti-COVID? Raed Arafat: ”Înainte și după momentul vaccinării este adevărat că…”

92,8% din decesele înregistrate au survenit la persoane nevaccinate

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a dat explicații în ceea ce privește întrebarea care stă pe buzele multor români, dacă avem sau nu voie să consumăm băuturi alcoolice înainte și după vaccinarea anti-COVID.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a fost întrebat dacă „înainte și după momentul vaccinării este adevărat că nu ai voie să consumi alcool?”, iar acesta a ținut să facă câteva precizări în legătură cu această controversă.

”Eu n-am văzut o contraindicație de acest gen. Clar că alcool afectează sistemul imunitar în mod negativ, dar n-am văzut o contraindicație științifică să spună că dacă ai consumat alcool nu poți fi vaccinat. N-am văzut așa ceva. Trebuie să vedem dacă se găsește sau dacă este doar folclor. Eu cred că e doar folclor”, a spus Raed Arafat.

Cât vom mai purta masca de protecție

De asemenea, Raed Arafat este de părere că, masca se va purta până la momentul în care 60-70% din populație se va vaccina împotriva virusului ucigaș din China.

”La acest moment, din datele pe care le avem, încă putem transmite mai departe. Încă putem să fim infectaţi, chiar dacă nu facem boală în fază avansată pentru că, să zicem, ne-am vaccinat. Deci vaccinarea în primul rând protejează fiecare individ ca persoană, dar vaccinarea colectivă, mai ales după ce am ajuns la un anumit procent, protejează comunitatea. Până nu atingem acest procent de 60-70 la sută din populaţie, normal că purtarea măştii este recomandată”, a mai spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat la Digi 24.