Lifestyle

Autoritățile din Chile sunt în alertă. A apărut un crater de 200 de metri adâncime. S-a deschis anchetă

Autoritățile din Chile sunt în alertă. A apărut un crater de 200 de metri adâncime. S-a deschis anchetă

Potrivit presei din Chile, pe terenul exploatat de compania canadiană Lundin Mining, care se află la aproximativ 665 de kilometri de capitala Santiago, a apărut peste noapte o groapă uriașă. Autoritățile sunt în vervă și imediat au început să caute soluții ca să găsească cât mai repede rezolvare la această problemă.

Conform informațiilor oferite de The Guardian, este alertă în Chile. Motivul este apariția în acest week-end a unei gropi uriașe, cu un diametru de 25 de metri și o adâncime de aproape 200 de metri.

Autoritățile sunt șocate de ceea ce s-a întâmplat și au deschis imediat o anchetă ca să stabilească cauzele apariției sau, dacă există un vinovat, să fie imediat descoperit. Craterul s-a ivit peste noapte chiar pe terenul exploatat de compania canadiană Lundin Mining.

Nu am detectat niciun material acolo jos, dar am văzut multă apă

Directorul Serviciului național de geologie și minerit, Sernageomin, David Montenegro a mărturisit că a aflat de groapă sâmbătă și imediat a trimis specialiștii în acea zonă ca să afle ce se întâmplă. De asemenea, el a spus că în adâncul groapei s-a văzut multă apă.

„Adâncimea craterului este considerabilă, de aproximativ 200 de metri. Nu am detectat niciun material acolo jos, dar am văzut multă apă.”, a spus specialistul.

Pentru a preîntâmpina eventualele probleme, mai multe zone de a intrarea în cartierul de lucru al minei Alcaparrosa, care se află în apropierea groapei, au fost închise. Până în acest moment nici un membru al comunității sau vreo persoană care lucrează nu a fost afectat.

Nu a existat niciun impact asupra personalului, echipamentului sau infrastructurii

„Zona a fost imediat izolată și autoritățile au fost informate. Nu a existat niciun impact asupra personalului, echipamentului sau infrastructurii. (…)

Cea mai apropiată casă este la mai mult de 600 m distanță, în timp ce orice zonă populată sau serviciu public se află la aproape un kilometru distanță de zona afectată.”, a mai spus Lundin Mining care deține 80% din proprietate, restul fiind al Sumitomo Corporation din Japonia.