România are ca obiectiv principal aderarea completă la spațiul Schengen, însă se confruntă cu obstacole din partea unor state membre, precum Austria. Ministrul austriac al Afacerilor Interne, Gerhard Karner, a declarat că stabilirea unei date precise pentru aderarea la Schengen, inclusiv la frontierele terestre, ar fi prematură. Acest aspect a fost evidențiat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate alături de omologul său român, Cătălin Predoiu.
În ceea ce privește cerințele pentru aderarea la Schengen, ministrul austriac a subliniat că amânarea este legată de problemele sistemului din România și Bulgaria. Cu toate acestea, Austria se angajează să continue investițiile pentru îmbunătățirea sistemului Schengen în cele două țări.
Austria nu ne vrea în Schengen
Cu privire la controlul la frontierele terestre, Austria persistă în opoziția sa față de aderarea deplină a României la Schengen. Karner a subliniat importanța urmăririi aderării cu toate frontierele, inclusiv cele aeriene și maritime, în timp ce accesul la frontierele terestre rămâne suspendat.
„Vreau să vorbesc clar că într-adevăr nu am reproşat nimic în mod direct Bulgariei şi României. Acum un an şi jumătate am spus că un sistem care nu funcţionează nu poate fi extins. De aceea, am luat atunci acea decizie” a precizat oficialul austriac.
Gerhard Karner a subliniat faptul că mai sunt țări în spaţiului Schengen în care se efectuează controale la frontierele terestre. Acest lucru se realizează în vederea asigurării cetăţenilor. Asemenea controale au loc și în Germania, Franţa şi Austria. „Trebuie să facem tot posibilul pentru a remedia situaţia de securitate din Uniunea Europeană, pentru a garanta în continuare libertate de mişcare cetăţenilor noştri, dar cred că în momentul de faţă ar fi greşit să stabilim o dată concretă în acest sens” a explicat acesta.
La conferința de presă de la Viena, Cătălin Predoiu a subliniat că statul român a dedicat resurse semnificative, în valoare de sute de milioane de euro, pentru consolidarea securității la frontiere.
„Progresele României în materie de combatere a migrației ilegale sunt recunoscute astăzi de toată lumea. Avem proiecte pilot cu toate țările vecine. Spre exemplu, pe frontiera cu Serbia, migrația ilegală este practic zero. Logica mea și a colegilor din Ministerul Afacerilor Interne este să ridicăm această performanță pe toate frontierele” a spus oficialul român.
„Altfel, România are îndeplinite criteriile de 12 ani. Dar tratatele sunt clare, decizia e politică. Și politica e întotdeauna raportată la realitate. Și realitatea nu e întotdeauna foarte ușor de gestionat” a spus Cătălin Predoiu, conform Hotnews .