AUR: Forțele unioniste de la Chișinău se consolidează. Proiectului Alianța pentru Unirea Românilor a atras Partidul Liberal. „Am decis ca noi, cei din Partidul Liberal, să facem front comun cu Alianța pentru Unirea Românilor”
AUR, Alianța pentru Unirea Românilor, a reușit, într-un timp-record, să consolideze forțele unioniste de la Chișinău. După ce, formațiunea Uniunea Salvați Basarabia (USB) a anunțat că aderă la proiectul AUR, iar Partidul Popular Românesc (PPR) și-a unit forțele, prin transformare, cu Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul Liberal a declarat că se alătură Alianței pentru Unirea Românilor.
Partidul Liberal a decis să participăm la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
„Am decis ca noi, cei din Partidul Liberal, să facem front comun cu Alianța pentru Unirea Românilor, care a obținut un rezultat excepțional în cadrul alegerilor parlamentare din România. Necesitatea opțiunii unioniste în buletinul de vot este absolut necesară. Ajunge cât am mizat pe votul util. Păstrându-ne identitatea liberală, noi, membrii Partidului Liberal am decis să participăm la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie prin alăturare la proiectul AUR. Unirea este obiectivul fundamental pe care-l avem de înfăptuit. Sunt sigur că unirea o vom face sub flamura AUR”, a declarat președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Decizia a fost salutată de președintele Alianței pentru Unirea Românilor, liderul unionist, Vlad Bilețchi, care a declarat că astăzi asistăm la un moment istoric.
„Cel mai important lucru pe care-l putem face acum este să dăm dovadă de unitate în jurul aceluiași ideal. Alianța pentru Unirea Românilor nu este un proiect la București și altul la Chișinău, ci este un proiect pan-românesc, care nu recunoaște hotarul nedrept de pe Prut. Noi nu ne propunem să participăm la alegeri de dragul participării, dar suntem ferm convinși că prin unitatea noastră, a tuturor celor care pledează pentru această cauză națională, putem obține un rezultat de cel puțin 10% în acest timp foarte scurt. Fac apel repetat către liderul PUN, Octavian Țîcu, pentru ca toate forțele unioniste să fie împreună”, a declarat președintele AUR, Vlad Bilețchi.
A venit timpul ca Basarabia să ajungă acasă
Și liderul Uniunii Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, a declarat că AUR a reușit, într-un timp foarte scurt, să pună bazele reunificării printr-un proiect politic care va scrie istorie la Chișinău.
„A venit timpul ca Basarabia să ajungă acasă – în România. Cauza reunificării este tot mai aproape de realitate, întrucât acum avem șansa istorică să aducem Unirea pe agenda atât a Parlamentului de la București, cât și a Parlamentului de la Chișinău. În ceasul al 12-lea, unioniștii se trezesc și conștientizează că uniți suntem puternici”, a precizat liderul USB, Valeriu Munteanu.
Fiind prezent în cadrul conferinței de presă în calitate de invitat special, copreședintele AUR, senatorul și președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor, Claudiu Târziu, și-a exprimat convingerea că AUR va ajunge și în Parlamentul de la Chișinău.
AUR va fi la guvernare și la Chișinău
„AUR va intra în Parlament. AUR va fi la guvernare și la Chișinău, și la București. AUR va face Unirea. Sunt sigur de acest lucru. Nu avem voie să ratăm și am certitudinea că noi vom învinge. Am scris istorie în România, atunci când Alianța pentru Unirea Românilor a fost surpriza de proporții la alegerile parlamentare și vom scrie istorie și în Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc. În prezent, AUR este al doilea partid din România după ratingul de creștere a popularității și a reușit acest lucru într-un timp record. Sunt sigur că la alegerile anticipate din 11 iulie, AUR va avea un rezultat remarcabil”, a declarat copreședintele AUR, Claudiu Târziu.