Augustin Viziru vrea să câștige „Ferma”.„În primul sezon am avut trofeul în mână, la un deget distanţă”.
După ce, în 2015, s-a numărat printre finaliștii primei ediții a reality show-ului „Ferma”, Augustin Viziru are acum ocazia să-și îndeplinească visul de câștiga trofeul. În 2015, chiar în ziua finalei, Viziru a suferit un accident foarte grav în direct, când și-a tăiat un deget cu toporul, și a fost nevoit să părăsească finala, deși era dat ca favorit.
Tocmai acesta a fost motivul pentru care a acceptat să se întoarcă din nou, la „locul faptei”.
„Faptul că în primul sezon am avut trofeul în mână, la un deget distanţă şi chiar în momentul în care să pun mâna pe el, ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Mi-a rămas acolo undeva şi mă bucur că mi s-a oferit oportunitatea să pun mâna pe trofeu”, a spus actorul, conform Click!.
Acesta a mai spus că singura sa teamă este să nu se accidenteze din nou și că i-a fost foarte greu să se despartă de fiica și de iubita sa. Cât despre concurenți, Viziru este convins că va ști să se facă plăcut de aceștia.
„Ferma este un şoc social, iar indiferent cât de bine i-ai cunoaşte din presă sau articole, pentru că pe majoritatea nu-i ştiu personal, până nu interacţionez cu ei, nu apuc să îmi formez vreo părere. Totul se va forma la faţa locului”, a mai spus Augustin Viziru.