Au vrut să-l alunge! Andrei Ștefănescu. „Am văzut că ești bolnav. Nu mai puteai să stai câteva zile în casă?”
Bucurie mare pentru prezentatorul de la Antena Stars! Andrei Ștefănescu a fost externat, după ce două de testare a coronavirusului i-au ieșit negative. Acesta a declarat la Antena 3 că experiența internării în spital l-a marcat.
„Din momentul când ajungi la poarta spital vine cineva să te ia. Ai impresia că ești răpit sau că faci parte dintr-un experiment. Vii civil de pe stradă, (…) ești dus într-o cameră de triere. Este frustrant și rău că nu mai vezi chipuri. Nu mai ai voie să ieși absolut deloc din cameră, dar nu ești închis cu cheia.
Vreau să-i felicit pe cei de la Balș pentru profesionalism, tot ce se întâmplă acolo e la cel mai înalt nivel. Poți să fii ansimptomatic, dar în sânge, în analize, iese ceva.
Mie mi s-a spus că am avut plămânii afectați, fără să am nicio problemă. Am făcut acel Clexane să nu faci cheaguri de sânge, (…) dar din momentul în care ieși ești astfel”, a spus Andrei Ștefănescu.
„O să mă acuze că fac parte dintr-o organizație, dintr-un plan”
Au vrut să-l alunge! După bucuria revederii celor dragi, însă, Andrei Ștefănescu și-a dat seama că mediatizarea cazului său are și o parte negativă. Lumea tinde să se ferească de el. Ba chiar, o doamnă a vrut să-l alunge din parc. Cee ce îl salvează, însă, este umorul său și faptul că nu se simte insultat de reacțiile celor din jur.
„Am ieșit într-un parc și cineva chiar m-a gonit. Am ieșit cu băiețelul un pic în parc, pentru că de atâtea zile nu l-am mai văzut și mi-a fost dor să ies cu el. O doamnă mai în vârstă, nu o judec, este părerea dânsei, mi-a zis ‘Tu ce cauți în parc? Am văzut că ești bolnav. Nu mai puteai să stai câteva zile în casă?’
I-a răspuns că am ieșit din spital și sunt sănătos. Am început să discutăm și s-a relaxat un pic. Dar primul instinct pe care l-a avut, a fost de a mă îndepărta și m-a certat efectiv că stăteam în parc, într-un spațiu deschis. Nu stăteam cu copii altora. Stăteam pe o masă de ping pong, departe de ceilalți copii, știind ce s-ar putea întâmpla.
Am fost sigur că așa se va întâmpla, chiar și în spital le-am spus apropiaților mei. Și într-adevăr lucrurile încep să se simtă. Astăzi a fost prima mea ieșire și s-a întâmplat. Sunt convins că și pe la magazine sau altundeva, cineva o să mă înjure, o să mă acuze că fac parte dintr-o organizație, dintr-un plan. (…)
Oamenii se feresc foarte tare de mine. În magazin stau la distanță foarte mare de mine. E haios tare tot ce se întâmplă, noroc că am eu umor”, a mai declarat Andrei Ștefănescu.