Cu doar o zi înainte să ajungă în spitalul de la Craiova a vorbit cu rudele și le-a salutat folosind telefonul mobil al fiicei. Nici prin gând nu i-ar fi trecut cuiva că în scurt timp va ajunge într-un coșciug.
Viața a luat o întorsătură neașteptată și femeii i s-a făcut rău, iar familia a chemat ambulanța, care a dus-o de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Craiova. Potrivit declarațiilor fiicei pacientei, acolo a fost lăsată să aștepte două ore, deși avea tensiune mare și frisoane. Într-un final, pentru că medicul de gardă nu era de găsit, femeia în vârstă de 80 de ani, a fost consultată de medici rezidenți. Care i-au pus, nici mai mult, nici mai puțin, decât nouă diagnostice.
„Mama mea a fost preluată de o doctoriță rezidentă. Sigur că și dânsa a căutat să facă atât cât s-a putut, cât a știut și atât cât îi permite legea pentru că știm bine că un medic rezident nu are cod de parafă și o responsabilitate prea mare nu are”, a declarat Cristina Bică, fiica femeii.
I s-a făcut o tomografie după patru zile
Femeia suferise un accident vascular cerebral, dar abia după patru zile i s-a făcut o tomografie computerizată, chiar dacă un medic a solicitat investigația de patru ori. Asta după ce a ajuns la secția de terapie intensivă în urma diagnosticelor puse de medicii rezidenți. Și nici atunci nu ar fi fost făcut examenul imagistic, dacă familia nu ar fi intervenit. De ce nu i s-a făcut tomografia, nimeni nu știe nici până în acest moment. Dar faptul că nu a primit tratament zile în șir, au spus medicii legiști, a dus la deces.
Au început cercetările
Acum, conducerea spitalului din Craiova încearcă să vadă de ce s-a întârziat atât de mult, dar a intrat pe fir și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Plus că familia pacientei a depus plângeri și la Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătății, dar și Direcția de Sănătate Publică locală.
„S-a declanșat cercetarea disciplinară care vizează mai mulți medici angajați ai spitalului județean de urgentă Craiova. Cercetările sunt în curs. S-au cerut documente de internare ale pacientei decedate și note de relații de la medicii care sunt menționați in plângerea aparținătoarei”, a menționat și Cristian Georgescu de la Colegiul Medicilor Dolj.