Au apărut pantofii de distanțare socială! Ce spune Raed Arafat? Grigore Lup este meșter foarte cunoscut în încălțăminte din piele încă din adolescență. Are propriul său atelier în Cluj-Napoca, încă de acum câțiva ani. Ca toți micii producători, a simțit pe propria piele cum pandemia i-a afectat afacerea.
Auzin mereu cuvintele „distanțare socială”, i-a venit o idee. A inventat pantofii de distanțare socială. Numărul acestor pantofi începe de la numărul 70! Este evident că cei care poartă acești pantofi sunt obligați să păstreze distanța față de ceilalți oameni.
„Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă domnule aproape de ține, parcă îți suflă în ureche. Am zis hai să fac, domnule, niște pantofi astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a spus acesta pentru dejeanul.ro.
Ideea lui Grigore Lup a fost prezentată, miercuri seară, și la Antena 3. Raed Arafat, invitatul lui Mihai Gâdea a apreciat inventivitatea meșterului pantofar.
„Îmi place că, în astfel de vremuri, avem oameni inventivi. Ne adaptăm, chiar dacă este o soluție… eu cel puțin cred că e foarte greu să mergi pe stradă cu pantofii aceștia. Dar e o idee foarte frumoasă și chiar îl felicit pentru că are inițiativă și a venit, totuși, cu soluții!”, a spus acesta.