Actual Lifestyle

Atenție, șoferi! Sute de camere și radare mobile vor supraveghea traficul din toată țara. Proiectul e-SIGUR a trecut de Senat

Atenție, șoferi! Sute de camere și radare mobile vor supraveghea traficul din toată țara. Proiectul e-SIGUR a trecut de Senat
Bihor Just/Colaj

În viitorul apropiat, șoferii vor putea fi monitorizați în trafic cu ajutorul unei rețele de sute de camere video și radare mobile, instalată în toată țara, potrivit unui proiect de lege care a fost adoptat de senatorii români.

Atenție, șoferi! Sute de camere și radare mobile vor supraveghea traficul din toată țara. Proiectul e-SIGUR a trecut de Senat

Sistemul e-SIGUR, care vizează monitorizarea în trafic a automobilelor, va putea fi folosit de către polițiști pentru a sancționa, în primul rând, șoferii care încalcă regulile de circulație.

Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, va conține, printre altele, 500 de camere video și 300 de radare mobile și urmează să semnalizeze posibila încărcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară și posibila prezență în trafic a unor vehicule care circulă fără achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri.

Prevederile se regăsesc în proiectul menționat care a primit aviz pozitiv de la Senatul României și merge mai departe la Camera Deputaților. Sistemul e-SIGUR urmează să ajungă pe masa deputaților, iar dacă va fi adoptat, va fi operaționalizat în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a proiectului de lege.

În același proiect sunt evidențiate principalele aspecte ale normelor de circulație pe drumurile publice din România:

  1. limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum
  2. interdicția sau restricția de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare
  3. semnificația culorii roșii a semaforului
  4. interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată
  5. trecerea la nivel cu cale ferată
  6. interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Totodată, proiectul prevede și modificarea Codului rutier, astfel încât să fie posibilă comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit ca înscris în formă electronică, cu ajutorul unor platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice.