Actual

Atenție șoferi, s-a modificat Codul Rutier. Noi reguli pentru obținerea permisului de conducere

foto: ziarul de Austria
FOTO: Ziarul de Austria

Propunerile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) referitor la modificarea condițiilor de restituire a carnetului de conducere, cât și procedurile de obținerea a permisului de către șoferii care au obținut dreptul de a conduce în alte state, intră în vigoare astăzi, 13 August.

Executivul a adoptat în ședința de Guvern din 10 August, Ordonanța nr. 29/2023 prin care se modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Inițiativa a fost formulată de specialiștii din MAI.

Noi reguli privind acordarea permisului de conducere

Prin urmare, cetățenii care au obținut permisul de conducere în al stat decât în România, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul de conducere românesc, au acum varianta înscrierii la examenul pentru dobândirea documentului românesc fără a mai face școala de șoferi, cum prevedea legislația rutieră. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul Direcției de Informare și Relații Publice.

Astfel, după obținerea permisului românesc de conducere, documentul emis în străinătate este remis autorităților din statul emitent de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, menționându-se că s-a obținut un permis nou de conducere românesc.

„Una dintre soluţiile legislative adoptate astăzi oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă de timp.

Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Nu în ultimul rând, noua Ordonanță de Guvern prevede dreptul persoanelor care nu au reședință sau domiciliul în România să înregistreze temporar un autoturism cu scoplu de a-l înmatricula ulterior în altă țară. Până la adoptarea OG 29/2023, acest lucru a fost permis doar cetățenilor cu reședință sau domiciliu stabil în România.

Alte prevederi noi introduse în Codul Rutier

O altă modificare importăntă cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr. 23/2023 contă în resituirea permisului de conducere, reținut în urma constatărilor preliminare, în salivă, prezența unor substanța psihoactive, în baza analizei mostrelor biologice (probe de sânge) efectuată în instituțiile medico-legale dedicate prin care s-a consemnat lipsa din organim a substanțelor psihoactive. Până în momentul de față, permisul de conducere se restituia doar în baza soluției de clasare dispusă în faza urmăririi penale.

„ Se reglementează cazul de restituire a permisului de conducere în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive.

În practică, s-au întâlnit situații în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absența în organism a substanțelor psihoactive. În aceste situații, permisul de conducere reținut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condițiile legii.

Durata desfășurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reținut în condițiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare. Soluția identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”, este precizat în Ordonanța de Urgență a Guvernului.