Copiii a căror probleme respiratorii persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică, special înființate în acest sens. Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
Primele centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii aflate în continuă creștere
Au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, menite a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.
Pentru ca aceasta să funcționeze, a fost modificat și actul normativ, respectiv ordinul ministrului Sănătății nr. 1.513/2020. Astfel, în acest moment, la nivel național, sunt pregătite 59 de unități ambulatorii pentru copii, cu circuite separate.
Copiii care prezintă simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare, se arată într-un comunicat emis spre difuzare redacței Infoactual.
”Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.
Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).
Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul ”Insuficiența respiratorie acută la sugar – evaluare și tratament imediat, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății”, se arată în comunicat.
Lista centrelor este publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății (click aici), a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
Ministrul sănătății Alexandru Rafila despre valul de viroze respiratorii
”Este, într-adevăr, un număr mai mare de viroze respiratorii care afectează copiii, e un val de îmbolnăviri cu un virus care provoacă îmbolnăviri anual, se numeşte virusul sinciţial respirator, sunt foarte multe cazuri, în momentul de faţă, în Statele Unite, dar şi în unele ţări europene.
Ceea ce au, de foarte multe ori, copiii este o bronşiolită, deci o inflamaţie a bronhiilor care determină dificultăţi în respiraţie, în principiu, şi un sindrom febril. Nu este niciun fel de nenorocire, că nu sunt foarte multe cazuri grave, dar atunci când manifestările clinice sunt medii sau copilul se sufocă, vă daţi seama că toţi părinţii sunt alertaţi, se îndreaptă spre camerele de primiri urgenţe care sunt supraaglomerate”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la finalul lunii noiembrie, într-o intervenție în direct, televizată.
Și tocmai, pentru a relaxa aglomerarea de la camerele de grardă, inițiativa cu înființarea primelor centre de evaluare pediatrică este oportună și necesară.