Atenție la promoțiile de Black Friday! Autoritatile atrag atenția asupra riscului unor inșelatorii.
Apropierea sezonului de reduceri, specifice acestei perioade, impune o atenție mai mare din partea cumpărătorilor pentru a evita tentația unor oferte cu prețuri mici, neglijând detaliile importante din spatele acestora.
Autoritatile atrag atenția asupra riscului unor inșelatorii
În acest context, autorităţile atrag atenția asupra riscului unor înșelătorii, mai ales în comerțul online. Oamenii sunt îndemnați să nu divulge date ale cardului bancar sau alte informații personale, potrivit RRA.
Autoritățile responsabile cu protecția consumatorilor și economiștii ne îndeamnă să fim cu ochii în patru pentru a nu ne trezi că achiziționăm anumite produse la preț redus și să constatăm că de fapt le-am cumpărat mai scump. Doctorul în economie Alexandru Tamba.
Cea mai bună metodă este aceea să facem o analiză
„Cred că cea mai bună metodă este aceea să facem o analiză și să ne gândim dacă într-adevăr ne dorim acel lucru sau doar, mă rog, este un impuls de moment, fermecați oarecum de mirajul acelor reduceri prin care această acțiune de marketing, fiindcă este o acțiune de marketing, încearcă și reușesc ca să ne vândă niște produse”, spune Tamba.
Să se verifice prețurile și în trecut
„Cel mai bun lucru este să vedem dacă într-adevăr avem nevoie de acele lucruri, după care sigur că trebuie să facem o analiză a prețurilor, să ne uităm care sunt prețurile, începând de acum, eventual având la dispoziție atâtea informații, internet, să vedem care au fost prețurile și în trecut și dacă într-adevăr aceste reduceri sunt reale. Poate să crească prețul cu câteva zile înainte, după care se face o reducere pretinzând că este o reducere de Black Friday”, declară Alexandru Tamba.
Potrivit economiștilor, de atenţie sporită este nevoie și în cazul comerțului online pentru prevenirea unor false reduceri de preț.