Lifestyle

Atenție! Căpușele au revenit și atacă virulent. Măsuri de prevenție pe care trebuie să le știți

Atenție! Căpușele au revenit și atacă virulent. Măsuri de prevenție pe care trebuie să le știți

Primăvara este recunoscut ca fiind sezonul căpușelor în România. Ziarele titrau, anterior, că este o adevărată isterie generală, din cauza micilor insecte. Și-au făcut simțită prezența în primele zile de mai, apoi s-au liniștit, o perioadă. Probabil că timpul rece le-a fugărit pentru un timp, dar acum, după statistica medicală recentă, acestea au reapărut.

Atenție! Căpușele au revenit și atacă virulent. La Iași, zece persoane au ajuns la spital. Și alte orașe se confruntă cu ele

La jumătatea lunii iunie, doar într-o gardă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au îngrijit zece persoane care prezentau muscatura de căpușe. O parte dintre pacienții care au apelat la ajutorul medicilor aveau corpul insectelor chiar în piele, pentru care a fost nevoie de o extragere minuțioasă, din partea medicului și neplăcută, de cealaltă parte, a pacientului.

În general, s-a identificat plagă la nivelul membrelor inferioare sau superioare, unde sunt cele mai frecvente localizări, dar au fost și două persoane care au avut aceste plăgi mușcate în zona organelor genitale. Toate căpușele au fost extrase în urgență de către medicul de urgență”, a spus prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD, pentru aloiasi.

Atacul căpușelor este virulent, în această perioadă când totul este verde, în jurul nostru. Pentru că aceste vietăți preferă mediul natural. Căpușele se răspândesc rapid și „preferă” tufișurile, poienile unde se adună apa de ploaie sau roua persistentă mai multă vreme.

Boala cu o mie de fețe

Potrivit opiniei speciliștilor în boli infecțioase, bacteria transmisă la oameni prin înţepătura de căpuşă poate produce boala Lyme, cunoscută şi sub numele de „boala cu 1000 de feţe” din cauza varietăţii de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot face să fie confundată cu alte maladii. Bacteria transmisă de căpuşe intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Medicii spun că nu orice mușcătura de căpușă este periculoasă, ci doar cele ale speciei care transmite boală Lyme. Maladia se poate trata, dar este extrem de importantă prezentarea de urgență la spital.

E bine ca aceasta îndepărtare, dacă persoana respectivă nu ştie să o facă, să se adreseze unui cadru medical, nu neapărat în urgenţă, pentru că este o procedură de 5 secunde. Dacă avem suspiciunea unei boli Lyme, da, sunt anumite antibiotice care se administrează„, a spus Hadrian Borcea, șeful UPU Oradea.

Şi pentru animalele de companie, muşcătura acestor insecte poate duce la infecții extrem de grave dacă nu sunt tratate. Medicii recomandă ca atunci când ieșim în natură, în zonă cu vegetaţie, să purtăm pantaloni lungi şi încălţări care acoperă pielea piciorului.

La Capitală există pericolul înțepăturilor de căpușă, mai ales în Parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde este căldură, dar și umiditate propice pentru existența acestora, potrivit opiniei specialiștilor bucureșteni.

În luna aprilie au fost semnalate primele mușcături de căpușe.  Sunt două sezoane în care căpuşele sunt active. Unul este la începutul primăverii, din martie până în iunie, inclusiv, iar celălalt, în lunile septembrie-noiembrie, dar mai redus ca intensitate.

Foto: antena3/video: youtube