Actual International

Atentatul de la Istanbul. Femeia a recunoscut cine a comandat explozia de pe marele bulevard, soldată cu morți și răniți

Atentatul de la Istanbul. Femeia a recunoscut cine a comandat explozia de pe marele bulevard, soldată cu morți și răniți
theguardian.com

În urma atentatului terorist de duminică, în care și-au pierdut viața șase persoane, Turcia respinge condoleanțele Statelor Unite ale Americii, pe care le acuză că „îi susţin pe teroriştii” kurzi din Kobane. Pe de altă parte, demeia arestată a făcut mărturisiri anchetatorilor.

Considerând că SUA sunt susținătorii teroriștilor kurzi din Kobane, regiune aflată în nordul Siriei, Turcia respinge condoleanțele acestora. Referitor la acest aspect, ministrul de Interne Suleyman Soylu este cel care a făcut declarația, susținând, totodată, că alianța dintre Turcia și SUA trebuie adusă în discuție.

„Respingem condoleanțele Statelor Unite ale Americii”

În acest context, Soylu  a declarat: „Nu acceptăm, respingem condoleanțele Statelor Unite ale Americii. Alianţa noastră cu un stat care întreţine Kobane (locuit predominant de kurzi sirieni) şi focarele de teroare trebuie luată în discuţie”.

De asemenea, ministrul Soylu i-a acuzat pe combatanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi pe anumiţi aliaţi ai lor, susţinuţi de americani, că ar fi comis masacrul de duminică, 13.11.2022, la Istanbul.

Apoi, Soylu a adăugat că responsabil de atacul din centrul Istanbului este cel care furnizează informații interne PKK, nefiind cazul să se discute despre spioni.

Potrivit autorităților de la Instabul, în urma exploziei, în care și-au pierdut viața șase persoane, au fost arestate 46 de persoane, printre care și suspecta Ahlam Albashir, o femeie de naţionalitate siriană, care ar fi plasat bomba.

Femeia a fost antrenată de militanții kurzi din Siria

Femeia a declarat, în timpul interogatoriului, că a fost antrenată de militanții kurzi din Siria şi a intrat clandestin în Turcia prin regiunea Afrin din nord-vestul Siriei, controlată în prezent de soldaţi turci şi combatanţi sirieni care susţin Ankara.

Suspecta a fost arestată

De asemenea, tot conform autorităților, femeia a recunoscut că a acționat la ordinele partidului PKK. Iar ministrul turc de Interne a declarat că femeia se pregătea să fugă în Grecia.

Suspecta a fost arestată împreună cu alţi suspecţi într-un apartament din Küçükçekmece, într-o suburbie a Istanbulului.

„Ei au vrut să ne trimită un mesaj, l-am primit şi le vom răspunde în cel mai puternic mod posibil”, a declarat ministrul de Interne al Turciei.

Prin urmare, Ankara acuză cu regularitate Statele Unite şi alte ţări occidentale de protejarea combatanţilor kurzi din PKK şi din Unităţile de apărare a poporului (YPG), considerați ca fiind extremiști, potrivit  evz.ro.