Atac virulent la adresa lui Florin Cîțu. Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, a transmis un mesaj acid la adresa premierului României, în contextul celui de-al doilea dosar îndreptat împotriva acestuia.
„Păcăliciul nostru „uitase” să plătească datoria pe care o avea pe un card de credit”, scrie fostul ministru al Transporturilor pe Facebook.
„Cu ce-a greșit țara asta a noastră ca să aibă premier un ins calificat doar să mintă? Un trișor profesionist care și-a ascuns povestea cu arestarea și condamnarea pentru că a condus beat în SUA, iar de Ziua Marinei a defilat lângă președinte de parcă era curat ca lacrima.
Iată că a mai apărut un dosar! Marele specialist în bănci și-a căpătat expertiza înșelând …chiar băncile. Tot în SUA a avut loc și această aventură. Păcăliciul nostru „uitase” să plătească datoria pe care o avea pe un card de credit: 6.698,73 de dolari.
Banca americană l-a căutat, a angajat chiar un investigator privat, dar Florin Cîțu era de negăsit. Deși a fost notificat și printr-o instanță de judecată din SUA, păcăliciul nostru spune acum că nu-și amintește nimic. Unde credeți că era acest șmecheraș când îl căutau americanii? Era director al departamentului Piețe Financiare din ING Bank România. Ce făcea acolo? Pregătea un atac speculativ împotriva monedei noastre naționale. O mojicie pentru care a fost dat afară din sistemul bancar.
Unde e onestitatea pe care o clamau cu toții – liberali, progresiști, președinte? Cât de mult să îi disprețuiască acești „oameni noi” în politică pe români încât să pună în fruntea guvernului un astfel de personaj? Barna, Cioloș, Drulă – nicio reacție? Alina Gorghiu, Dan Vâlceanu – nimic?
Dar cum poate președintele României, după toate declarațiile pe care le-a făcut, să îl gireze public pe Florin Cîțu? Întrebările sunt retorice. Unul e specialist în case, altul în alcool și bani. Și amândoi au condamnat România la faliment!”, scrie deputatul PSD pe Facebook.