Duminică a avut loc un protest împotriva vaccinării obligatorii, iar președintele Iohnnis, Guvernul și medicii au intrat în vizorul Oliviei Steer. În acest context, artista șochează lumea cu noua postare delirantă de pe Facebook.
Soția lui Andi Moisescu, Olivia Steer, l-a atacat în termeni duri pe Klaus Iohannis, pe guvernanți și pe medici, printr-un mesaj postat pe contul personal de socializare. Astfel, Olivia acuză medicii din linia 1. Ea spune că aceștia trebuie anchetați pentru omor cu premeditare.
Mesajul Oliviei Steer
Olivia Steer a postat următorul mesaj pe contul său de socializare:
„Acum 8 ani (de cînd e fotografia, pe care tocmai mi-a scos-o Facebook, din arhivă), eram fix în punctul în care începeam o altă viață. Aparent, singură împotriva tuturor. Ne aflam în guvernarea PSD, cu Banicioiu în fotoliul de ministru pe Sănătate, care îi v(r)oia pe toți copiii vaccinați prin lege, prin primul draft nazist, întocmit pe temă. I-au ținut isonul tehnocrați, useriști, peneliști, aldiști, ca succesori sau lobbyști încadrabili penal, care au rafinat aberația și care și-ar fi dorit mult de tot să îi vadă pe părinții sceptici, decăzuți din drepturi și băgați după gratii. Totul, în uralele mass-media corupte (și nu știam atunci cît de corupte!) și ale influencerilor cumpărați cu o pizza și un suc.
Azi (s-a văzut, limpede, și duminică, în Parcul Izvor), sîntem mulți treziți. Și sîntem mulți cei care luptăm împotriva minciunilor și abuzurilor autorităților sanitare, a aparatului lor de propagandă sulfuroasă și a naivității (galopant descrescătoare, har Domnului!), care spune că statul e de partea noastră, că are în vedere doar interesul nostru suprem, că vaccinurile sînt sigure (în special, cele experimentale!) și de aceea trebuie sa le luăm ca pe acadele, că trebuie să avem încredere în comandamentul pentru situații de urgență și, mai nou!, că #totul_va_fi_bine, dacă #stamacasa și, cînd se cere, #votamusrplus și #pnlminus (de unde rezultă, de fiecare data, #zerobarat – pură matematică!), neuitind niciodată că singurul vinovat pentru orișice e #puiemsd, aka #puiemsdciumaroșie”, a scris Olivia Steer pe Facebook.
„Eroii din linia întîi – acuzați și anchetați penal pentru omor cu premeditate”
Soția vedetei de la PRO TV nu s-a oprit aici. Aceasta este de părere că cei din Guvern, ministerul sănătății, medicii, presă și președintele Klaus Iohannis s-au aliat pentru a distruge planeta.
„Nici una din autoritățile care blamau ultragiate lipsa de încredere a celor ca mine, atunci și de atunci încoace, nu mai are, azi, credibilitate. Și pe bună dreptate. Guvernul e o gluma proastă. Președenția, un tonomat cu fise de un leu, mare cît un dulap. Ministerul Sănătății – un teatru de păpuși, cu sfori groase, la vedere. Eroii din linia întîi – acuzați și anchetați penal pentru omor cu premeditate, curînd și condamnați definitiv, cu executare. Influencerii și presa – prostituate șleampete, mimînd veșnic alerta/urgența.
Sîntem pe cont propriu (cum am fost mereu, fără să o știm). Nimeni nu ne ajută. Ceea ce e minunat, pentru că asta e singura premisă a maturizării și solidarității umane, ca duminică, la Izvor.
Primăvara e despre trezire!
O primăvară eficientă, tuturor!”, a scris Olivia Steer pe pagina ei de socializare.