Românii care beneficiază de programul „Sprijin pentru România” vor primi o nouă tranșă de bani. Cei 250 de lei vor fi virați pe carduri începând de astăzi, 15 octombrie. Ministrul Adrian Câciu a anunțat că peste 2,6 milioane de români vor beneficia de acest ajutor.
Programul „Sprijin pentru România” a început în 2023. În 2024, banii au fost virați în februarie, aprilie, iunie și august. Urmează tranșa din octombrie, iar ultima va fi în decembrie. În total, fiecare persoană primește 1.500 de lei pe an.
Programul va continua până în 2027. Astfel, cei care au nevoie vor primi sprijin în continuare. Beneficiarilor li se recomandă să păstreze cardurile, în caz că programul va continua și după 2027.
Beneficiarii programului „Sprijin pentru România”
Potrivit prevederilor legale, beneficiarii ajutorului de la stat sunt:
- copii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; - familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate, potrivit prevederilor legale în vigoare, potrivit Gândul.