Actual Lifestyle

Artist de circ, sfâșiat de unul dintre cei doi tigri cu care făcea spectacol pe scenă. Imagini filmate au fost puse pe Twitter

Artist de circ, sfâșiat de unul dintre cei doi tigri cu care făcea spectacol pe scenă. Imagini filmate au fost puse pe Twitter
pixabay

De-a dreptul șocant. Un artist de circ din Italia a fost sfâșiat și a ajuns în stare gravă după ce a fost atacat de unul dintre cei doi tigri cu care făcea spectacol de obicei, pe scenele sălilor de spectacol care atrăgeau sute de spectatori.

Artist de circ, sfâșiat de unul dintre cei doi tigri cu care făcea spectacol pe scenă. Imagini filmate în direct. Video

Potrivit relatărilor postate pe Twitter, sâmbătă, 7 ianuarie 2023, bărbatul distra publicul cu un tigru în fața lui și celălalt în spate.

Tigrul din spatele lui, care aștepta să cânte în continuare, l-ar fi atacat brusc pe îmblânzitor și l-ar fi mușcat, lăsându-l cu răni grave. Acesta ar fi suferit mușcături adânci, la nivelul gâtului și al piciorului, deși nu se crede că rănile îi pun viața în pericol.

Potrivit site-ului de știri TGcom24, spectacolul a fost oprit, iar sala de spectacol a fost evacuată. Au fost chemate la fața locului poliția și serviciile de urgență, iar animalul a fost tranchilizat, înainte de a fi dus la specialiști pentru analize veterinare.

Și un leu și-a atacat dresorul

Clipe de groază trăite de un artist de circ din Rusia. Bărbatul a fost atacat de un leu în timpul unui spectacol, după cum a relatat Metro. În luna mai a anului 2021, Maxim Orlov și colegii săi au susţinut un spectacol în localitatea Moşkovo, din regiunea Novosibirsk. La eveniment au asistat sute de persoane, printre care foarte mulți copii.

Maxim Orlov avea programat un număr de dresură a doi lei, Vega şi Santa. La un moment dat, Vega l-a atacat pe bărbat. Rănit grav la picior şi la braţ, Maxim Orlov a fost transportat de urgenţă la spital. Medicii au stabilit că acesta avea nevoie de timp îndelungat pentru recuperare.

Deși rănit, de pe patul de spital, Orlov a transmis că incidentul pe seama faptului că Vega a ajuns la maturitate, dar şi pe faptul că artiştii nu au putut susţine spectacole din cauza pandemiei de covid-19, astfel că relaţiile dintre ei şi animale au fost și ele profund afectate.