Armata Franței își crește efectivele cu aproape 29.000 de recrutări în ultimul an.
Ministerul Forțelor Armate e principalul angajator între instituțiile de stat. Cu toate acestea, trebuie să facă față în fiecare an plecării din sistem a unui număr important de cadre, mai ales în cazul posturilor de înaltă calificare și performanță profesională.
Merge și fără carte
În fiecare an, Armata franceză își întărește rândurile prin recrutarea de noi soldați. Mulți o fac din vocație, la capătul anilor de studii militare, alții dintr-un atașament profund față de una dintre cele mai respectate instituții ale republicii. Alții părăsesc statutul de civili în speranța că își vor schimba în bine viața și-și vor putea construi un viitor, iar cei mai prețioși sunt specialiștii în diferite domenii, mai ales ale tehnicii de vârf, informaticii, tehnologiilor digitale și securității cibernetice.
Toate profilurile sunt acceptate: de la cei care abandonează școala la diferite niveluri până la deținătorii de doctorate. Apoi, toți intră în sistemul de formare profesională care se prelungește de-a lungul întregii cariere, reprezentând 20% din activitate.
Nici ăștia n-au forță de muncă
Ca și alte armate europene, și Armata franceză se confruntă de câțiva ani cu lipsa de personal, cele mai afectate fiind forțele aeriene și serviciul de sănătate din cauza concurenței puternice din partea sectorului privat.
Atragerea, în 2022, a 28.500 de noi sosiți în armată reprezintă o dinamică indispensabilă pentru o infuzie de tineret, o cerință imperativă pentru orice armată, dar și pentru a garanta eficiența operațională și a face față evoluției științifice și tehnologice a echipamentelor militare, afirmă Ministerul Forțelor Armate din Franța într-un comunicat.
Grosul, pe contract
Cifra este în ușoară creștere, după cei doi ani de pandemie 2020 şi 2021, mai puțini glorioși, dar se încadrează într-o medie, pentru că, în mod obișnuit, cel puțin 10% din efectivele Armatei franceze sunt înnoite în fiecare an. Potrivit raportului pe anul trecut prezentat de Direcția de resurse umane a ministerului, 266.000 de femei și bărbați activează în structurile sale, dintre care trei sferturi sunt militari.
Dintre aceștia, aproape 70% servesc pe bază de contract, iar restul de 30% sunt militari de carieră. Cadrele angajate pot opta pentru contracte de patru, opt sau 20 de ani, în timp ce militarii de carieră se pot retrage la pensie după 33 de ani de activitate.
Cu 17% femei militar, Armata franceză este printre cele mai feminizate din lume. În afară de recrutările celor veniți din viața civilă, armata își formează propriii ucenici. Au fost peste 2.000 anul trecut, mai arată statistica. În consecință, cheltuielile cu personalul s-au ridicat în 2022 la peste 21,5 de miliarde de euro.
Momeala e bună
800 de milioane din această sumă au fost dedicate politicii sociale, în special construcției de ansambluri de locuințe și creșterii calității spațiilor de cazare pentru militari și familiile acestora.
Ministerul Forțelor Armate din Franța duce o campanie publicitară complexă și permanentă de atragere a noi membri în rândurile sale, prezentând avantajele și insistând pe mândria patriotică de a aparține unui sector de elită.