Lifestyle

Armata franceză: Mai sunt câteva zeci de afgani care au lucrat pentru noi. Un senator contrazice afirmația: Sunt mult mai mulți!

Armata franceză: Mai sunt câteva zeci de afgani care au lucrat pentru noi. Un senator contrazice afirmația: Sunt mult mai mulți!

Franţa mai are de adus câteva zeci de afgani care au lucrat pentru armata franceză între 2001 şi 2014, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, scrie Agerpres.

„Rămân câteva zeci de PCRL (personal civil recrutat local) afgani care cer protecţia Franţei”, a spus Hervé Grandjean în cadrul unui briefing de presă de la minister.

„Se va face tot posibilul pentru a le permite să beneficieze de protecţia Franţei în zilele şi săptămânile care urmează”, a adăugat Grandjean,  dar nu a mai făcut precizări asupra modului în care ei ar putea părăsi ţara. El a declarat totuşi că aceasta este „miza discuţiilor diplomatice”, în special la ONU.

„În jur de treizeci de foşti angajaţi, 31 plus familiile, respectiv 110 persoane în total, au putut pleca din Afganistan după căderea capitalei Kabul în mâinile talibanilor pe 15 august”, a mai precizat el.

Senatoarea Nathalie Goulet și jurnalistul Quentin Müller afirmă la rândul lor că 170 de auxiliari cer fără succes să fie primiţi în Franţa chiar de dinainte de căderea capitalei Kabul. Nathalie Goulet cere crearea unei comisii de anchetă pe această temă.

O evaluare total diferită de cea a Ministerului Apărării

„Cucerirea Kabulului de către talibani ar fi putut fi ocazia de a-i repatria cu prioritate pe aceşti auxiliari, ori nu a fost cazul”, şi-a arătat regretul senatoarea în propunerea sa de rezoluţie prin care cere crearea unei comisii de anchetă, evocând „un sentiment de ruşine în faţa unei trădări organizate şi asumate”.

Conform lui Hervé Grandjean, dintre cei care doreau să plece în Franţa unii au ales în cele din urmă să rămână în Afganistan, iar alţii au beneficiat de protecţia altor ţări pentru care au lucrat.

În total, forțele armate franceze au avut angajaţi 1.057 PCRL (traducători, şoferi, magazioneri), dintre care 500 au cerut apoi protecţie şi circa 250 au fost primiţi de Franţa, a precizat el.

„Între 2012 şi 2019 peste 220 de foşti angajaţi afgani ai armatei franceze au fost primiţi în Franţa împreună cu familiile lor, ceea ce reprezintă 800 de persoane”, a spus el. Lor li se adaugă cei 31 care au fost evacuaţi împreună cu familiile lor de la jumătatea lui august.