Economic

Aproape 140 de milioane de euro vor fi alocați pentru dezvoltarea infrastructurii în Dobrogea! Ce proiecte sunt pe listă

Aproape 140 de milioane de euro vor fi alocați pentru dezvoltarea infrastructurii în Dobrogea! Ce proiecte sunt pe listă
Foto: capital.ro

Şase contracte finanțate cu fonduri europene nerambursabile au fost semnate joi, la Constanța, de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Unul dintre obiectivele care urmează să fie modernizate este aeroportul „Mihail Kogălniceanu”.

Astfel, Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța se dezvoltă, cu o investiție de aproximativ 45 de milioane de euro. Vor fi modernizate terminalul, turnul de control și parcarea, iar traficul de pasageri va crește.

Extinderea terminalului va permite implementarea conceptului de nod de tranzit și va facilita legăturile între zboruri cu diverse destinații.

Bogdan Artagea, directorul general al aeroportului Mihail Kogălniceanu: ”Vom îmbunătăți calitatea serviciilor, terminalul va fi mai mare și fluxurile vor fi mult mai bine împărțite. Vom avea și spații de retailing, sperăm să atragă mai multe zboruri”.

Bani pentru Constanța

Aproape patru milioane de euro vor fi folosite în Portul Constanța pentru decongestionarea traficului rutier, prin crearea unui drum de acces și a două parcări în zona cheiului fluvio-maritim și în zona de sud a portului.

Florin Vizant, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime: ”Sunt foarte necesare, având în vedere fluxul mare de transportul rutier, atât din România, cât și rutierul din Ucraina”.

Aproape 90 de milioane de euro vor fi investite de operatorii portuari privați pentru crearea unui terminal multimodal cu platforma portuară, a unui terminal de produse petroliere și pentru crearea unor facilități de operare a containerelor și mărfurilor în Portul Constanța Sud.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat șantierul pasajului rutier de la Drajna, de peste calea ferată București-Constanța. El a anunțat că proiectul ar urma să fie gata la sfârșitul lunii mai. Deschiderea pasajul elimina cozile uriașe de la ieșirea de pe Autostrada Soarelui.

Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră și un important hub de cereale, a devenit odată cu izbucnirea războiului din Ucraina o rută esenţială a traficului de mărfuri în regiune și la nivel mondial.

E nevoie de investiții

Rămași fără alternative de a exporta mărfurile, odată cu închiderea porturilor ucrainene, exportatorii și freight forwarderii din Ucraina au fost nevoiţi să folosească portul Constanţa ca rută pentru a trimite mărfurile, în special cerealele către ţări din Africa, Asia etc.

Pe lângă investiţiile pe care le fac operatorii privaţi, esenţiale sunt și cele făcute de administraţia porturilor și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, administratorul infrastructurii feroviare din port, dar și cele făcute de către CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.