Apicultorii au nevoie de susținere! Producția de miere este în pericol din cauza secetei. În Mehedinți, producția de miere este în pericol după ce în ultimele două luni în județ nu a mai plouat semnificativ, iar câmpurile s-au uscat.
În plus, crescătorii de albine se lovesc de birocrație atunci când vor să acceseze ajutoarele acordate de stat.
Apicultorii au nevoie de susținere! Producția de miere este în pericol din cauza secetei. Nici măcar 10% din crescătorii de albine din Mehedinți nu vor beneficia de ajutorul de stat acordat în cadrul planului național apicol prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.
Termenul până la care trebuiau depuse solicitările a expirat în 2 august și doar 110 crescători au făcut cerere pentru cei aproape 60.000 de lei care au fost alocați Mehedințiului.
Această sumă se va împărţi la stuparii care vor fi eligibili, în urma verificărilor efectuate în teren. Dar, în realitate, în județ sunt cel puțin 1.500 de apicultori care nu vor beneficia de subvenție.
Acordarea acestui ajutor de stat ar trebui să fie simplificată, spun crescătorii de albine, care susțin că se lovesc de birocrație. Apicultorii au nevoie de susținere, mai ales că traversează o perioadă foarte dificilă din cauza secetei extreme și sunt nevoiți să își întrețină stupii cu resurse proprii, care sunt tot mai puține.
Efectele acestei situații s-au văzut imediat în scăderea numărului de crescători de albine în ultimii ani și creșterea cu 10% a prețului la miere în 2021.