Consiliul Judeţean Sibiu, în calitate de autoritate publică tutelară a Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, anunţă organizarea selecţiei membrilor Consiliului de Administraţie al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu.
Selecția se va organiza în conformitate cu prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice , cu modificările și completările ulterioare, la sediul Consiliului Județean, din Sibiu, str. General Magheru, nr. 14 și va consta în depunerea de către candidați a unui dosar de candidatură și susținerea unui interviu de selecție, după următorul calendar:
Depunerea candidaturilor se va face până în data de – 29.09.2021 ora 14,00
Selecția dosarelor se va face până în data de – 30.09.2021
Comunicarea rezultatului selecției dosarelor – 01.10.2021
Afișarea/comunicarea anunțului privind candidatii din lista scurtă – 01.10.2021
Depunerea declarațiilor de intenție până în data de – 15.10.2021
Interviul de selecție a candidaților din lista scurtă în data de – 20.10.2021
Transmiterea către Adunarea Generală a Acționarilor a raportului pentru numirile finale – 22.10.2021
Comisia de selecție va analiza documentele depuse, în vederea selectării candidaţilor ce îndeplinesc condiţiile de participare la interviu. Rezultatele selectării dosarelor se afişează/comunică cu menţiunea admis sau respins, însoţită de motivul respingerii dosarului. Candidații declarați admiși, vor face parte din lista scurtă de maxim 5 candidați pentru fiecare post, în vederea numirii de către Adunarea Generala a Acționarilor. În cadrul interviului se testează abilitățile manageriale ale candidaților cu luarea în considerare a declarației de intenție.
Posturi în selecţie:
- 2 posturi administrator – studii economice sau juridice şi experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar
- 2 posturi administrator
Condiţii generale şi specifice :
- generale:
- a) îndeplinește condițiile prevăzute de art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice , cu modificăril și completările ulterioare
- b) cunoaste detaliat cel puțin prevederile:
– Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordonanţei de Urgenţă nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
– Hotărârii Guvernului nr. 722/2016 privind aprobarea normenlor metodologice de aplicare a unor prevederi din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare,
- specifice:
– administrator – studii economice sau juridice şi experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar
- studii superioare economice sau juridice (cu diplomă de licenţă);
- experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, audit sau financiar de cel puţin 5 ani.
– administratori :
- a) studii superioare (cu diplomă de licenţă);
- b) experienţă de minim 3 ani în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăţi profitabile din domeniul de activitate al întreprinderii publice.
Criterii de evaluare a candidaţilor:
Interviu
- Cunoştinţe privind guvernanţa corporativă
- Cunoștințe privind funcționarea societăților comerciale
III. Abilităţi manageriale evaluate prin următoarele competenţe:
- Capacitate de luare a deciziei
- Orientare către rezultate
- Capacitate de rezolvare a problemelor
- Capacitate de analiză şi sinteză
- Capacitate de control
- Abilităţi de comunicare
Documente necesare pentru depunerea candidaturii:
- CV format Europass + scrisoare de intenţie (va fi considerată oferta tehnică conform cu OUG 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare);
- Cazier judiciar;
- Cazier fiscal;
- Copii legalizate după actele de studii;
- Copie act identitate;
- Copie Carnet de Muncă/documente doveditoare care să ateste experienţa solicitată;
7.Declaraţie de consimţământ prin care candidatul îşi exprimă acordul de a se procesa datele sale personale în scopul procedurii de selecţie;
- Declaraţie pe proprie răspundere a candidatului în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, conform modelului anexat.
- Opis dosar înscriere
- Dosar plic
Candidaturile şi documentele solicitate prin prezentul anunţ se depun până la data 29.09.2021 ora 14,00, la registratura Consiliului Judeţean Sibiu, în dosar plic, unde vor primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii.
Dosarul va avea menţionat “Candidatura pentru funcţia de membru în Consiliului de Administraţie al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, postul vizat, precum şi numele, prenumele și domiciliul candidatului”.
Candidaţii vor fi anunţaţi telefonic şi prin e-mail în situația în care termenele de mai sus vor suferi modificări. De asemenea toate comunicările prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 vor fi făcute telefonic și/sau prin e-mail precum și pe siteul autorității publice și al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu.
Persoană de contact: Presedinte al Comisiei de selecţie – Banciu Anca, telefon: 0766080434
Comisia de selecție
Președinte: | Anca-Maria Banciu – Șef serviciu Juridic – Serviciul Juridic și Contencios Administrativ | |
Membru | Ștefan Opriș – Director executiv – Direcția economică | |
Membru | Eugen Iordănescu – Director General – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu |