Anunț important pentru o zodie. Daniela Simulescu, astrolog, transmite că nativii unei zodii sunt situați între două lumi săptămâna asta. Despre ce este vorba, aflați din rândurile următoare!
„Marte, guvernatorul vostru, se mută în casa a 12-a, unde este deja Mercur. Multe frici, multe angoase, frică de abandon și posturi în care jucați ori rolul de victimă, ori rolul de agresor. Sunteți între două lumi săptămâna aceasta, mult timp de acum în colo, până când Marte intră în semnul vostru, pe 31 octombrie.
Fiind în casa a 12-a, gândiți-vă la următorul scenariu: care sunt lucrurile cele mai ascunse din voi?! O stradă, un cartier ascunse în voi. Cartierul ăla rău famat, pe care nu vrea să-l vadă nimeni, nu se apropie nimeni de zona respectivă, e acolo, știm, dar nu-l băgăm în seamă.
Ei bine, Marte intră acolo și tot ce e ascuns, neplăcut, dureros, traumatic, Marte joacă fotbal pe acolo. Și dă cu mingea la un perete, dărâmă coșurile de gunoi, scoate praful de sub preșuri, mai sparge câte un geam.
Cam asta se întâmplă la voi perioada ce urmează cu acest Marte acolo.
Și mai avem și Mercur și o să vreți să și comunicați lucrurile astea și nu o să știți cum.
Începe să fie măturat tot ce e mai dureros în viața voastră
Anunț important pentru o zodie. Deci ce e cel mai dureros, de ce e vă cel mai frică, acum începe să fie măturat.
Aș avea grijă cu Marte în casa a 12-a să nu mă implic în situații în care am chestii de pierdut, pentru că frica voastră de trădare e proverbială, tendința voastră de a vă implica cu oameni în situații cu oameni care să plece și voi să ziceți: Uite, vezi, lumea e nașpa. Uite oamenii cum sunt, uite oamenii ce mi-au făcut, ca apoi să nu vă mai deschideți.
Să știți că atunci când ești pretențios, atunci nu mai ai încredere. A fi pretențios, ne-am ridicat la un rang din acesta că nu te mulțumești cu orice, ești perfecționist, dar eu cred că sunt prea multe frici în spate și ești foarte vulnerabil.
E adevărat că Venus vă ajută în primă fază, mai aduce puțină lumină în cartierul acela rău famat, mai aduce o steluță, dar la finalul săptămânii face careu cu Saturn și dintr-o dată paote un membru de familie vă spune un lucru și vă aprindeți și mai mult. Trebuie să aveți puțină grijă.
Relațional, aș avea grijă la relațiile acestea mai dubioase, la oamenii cu care vreți să discutați”, le spune Daniela Simulescu, astrologul DC NEWS și ASTROSENS, nativilor și celor cu ascendentul în Scorpion.