Economic

Anunț de ultimă oră! Când va fi aplicata compensarea facturilor la energie și cine va beneficia

Anunț de ultimă oră! Când va fi aplicata compensarea facturilor la energie și cine va beneficia

Când va fi aplicata compensarea facturilor la energie? Uite cine va putea beneficia de reducere? Premierul a anunțat când va fi aplicată  compensarea facturilor la energie şi gaze. Acesta spune că de această despăgubire va putea beneficia atât consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic. Șeful Guvernului a mai spus că vor fi găsite soluţii pentru IMM-uri şi companiile mici, pentru că altfel preţurile produselor vor creşte, cu efecte asupra inflaţiei şi dobânzilor. 

Cîțu anunță când va fi aplicata compensarea facturilor la energie

Creşterea prețurilor la energie şi gaze reprezintă un cumul de factori, consideră premierul Florin Cîţu, explicând că liberalizarea pieţei s-a făcut prea târziu şi într-un moment în care preţurile se majorau în toată Europa. În plus, investiţiile în aceste sectoare nu s-au făcut de ani de zile. Şeful executivului a explicat că vor fi luate decizii în sprijinul consumatorului casnic şi non-casnic pentru această iarnă. Însă trebuie creat un mecanism care să intre în funcţiune în situaţii excepţionale ca aceasta, iar guvernul să nu mai fie nevoit să intervină prin ordonanţă.

„Compensarea merge înainte, 1 noiembrie-31 mai, nu mai e niciun fel de discuţie. Românii pot să fie foarte liniştiţi. E o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei, şi aici vorbesc de consumatorul casnic şi non-casnic”, a declarat premierul.

Potrivit premierului este nevoie şi de o discuţie cu toate formaţiunile politice responsabile din parlament pentru elaborarea unei strategii care să asigure, pe termen lung, independenţa energetică a României.

Prețul gazelor ar putea scădea chiar și la jumătate însă abia iarna viitoare, susține consilierul ministrului energiei, Niculae Havrileț, care îşi bazează afirmațiile pe studii privind bursele externe. La o dezbatere pe teme energetice, organizată de Expert Forum, Niculae Havrileț a explicat că actuala majorare a tarifelor a fost generată și de problemele care însoțesc cazul Nord-Stream 2, conducta de gaze care leagă direct Rusia de Germania. O altă cauză invocată de consilierul ministrului energiei pentru creșterea prețului gazelor este faptul că anul trecut, în pandemie, tarifele au fost cele mai mici din România ultimilor 30 de ani, notează Rador.