Social

Anunț de la ministerul Muncii. Simona-Bucura Oprescu a precizat când cresc pensiile

realitatea.md
FOTO: REALITATEA.MD

Ministrul Muncii, Simona-Bucura  Oprescu a explicat în cadrul unei emisiuni în ce stadiul se află Legea Pensiilor, un act normativ mult așteptat de seniorii României.

Oprescu a declarat că Legea Pensiilor va fi completată cu un nou amendament prin care se urmărește majorarea punctului de pensie.

Declarațiile ministrului Muncii, Simona- Bucura Oprescu

”Unul dintre obiectivele noii Legi a pensiilor este să urmărim creșterea valorii punctului de pensie, dar și pentru a-i ajuta pe românii cu pensii mici, evident, dorim să creștem cu o sumă ceva mai consistentă și pensia minimă”, a declarat ministrul Muncii, Simona-Bucra Oprescu.

Întrebată directă, din ce lună seniorii își vor primi pensiile mărite, Bucura-Oprescu a precizat printre rânduri că majorarea punctului de pensie iese din discuție cel puțin până la sfârșitul lunii august, moment la care președintele Casei Naționale de Pensii Publice trebuie să finalizeze procesul de digitalizare a dosarelor.

„Aici avem două aspecte, unul care ține de partea instituțională a Casei Naționale de Pensii Publice pentru că până la 31 august, președintele Casei Naționale de Pensii Publice are sarcina de a digitaliza toate dosarele de pensie și una care ține de rapiditatea cu care încheiem procesul noii Legi a pensiilor.

Noi facem toate eforturile să fie cât mai repede, punem la masă toți actorii implicați Ministerul Muncii, Banca Mondială, care se ocupă de partea de impact financiar, cei de la Ministrul Finanțelor și Fondurilor Europene. Întreaga reformă legată de sistemul de pensii publice este aferentă cererii de plată 3 din jalonul PNRR ceea ce însemnă că până în noiembrie această reformă trebuie să fie finalizată.

Asta înseamnă că proiectul de lege, noul cadru normativ cu privire la pensii trebuie să fie finalizat până în noiembrie. Data la care va intra în vigoare o va decide Parlamentul și o vom cunoaște cu toții în momentul în care apare în Monitorul Oficial”, potrivit România TV.

Ministerul depune toate eforturile pentru a elimina inechitățile din sistem

Totodată, ministrul Muncii a ținut să-i liniștească pe seniori, aceasta a dat asigurări că ministerul pe care îl conduce depune toate eforturile necesare pentru ca forma finală a Legii pensiilor să fie una echitabilă.

„ Echipa de la Ministerul Muncii va face tot ce îi stă în putere astfel încât românii să se bucure de o nouă lege a pensiilor care să genereze echitate, dar și să aducă fiecărui român stabilitate și ideea unei pensii cel puțin decente(…) Toate aceste acte normative nu pot fi făcute fără partea de sustenabilitate.

Deci, există trei variante pe legea pensiilor, pe fiecare dintre ele Banca Mondială ne pregătește și un impact. Toate aceste simulări sunt pentru momentul în care noua lege a pensiilor va intra în vigoare”, a adăugat Bucura-Oprescu.

Referitor la o posibilă creștere a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2024, ministrul a adăugat că Ministrul Muncii are în vedere două scenarii, după cum urmează:

„ Avem două scenarii posibile, acestea sunt în funcție de când va fi valabilă noua lege a pensiilor. Și anul acesta am avut o indexare de 12% în ceea ce privește pensiile. Este drept că aceasta se calculează raportându-se la inflația de anul anterior, dar sunt prioritatea, noastră, grija noastră și indiferent cum ar fi aceștia vor avea și anul viitor o formă de ajustare a pensiei cu inflația și puterea de cumpărare și situația economică din țară”, a încheiat Simona-Bucura Oprescu.