Lifestyle

Antibiotice Iaşi trece pe energie verde. Au primit 4,1 milioane lei pentru o centrală fotovoltaică

Antibiotice Iaşi trece pe energie verde. Au primit 4,1 milioane lei pentru o centrală fotovoltaică
Foto: capital.ro

Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), cel mai important producător român de medicamente generice, a anunţat miercuri la Bursa de Valori Bucureşti că a obţinut de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene o finanţare de 4,08 mil. lei pentru construirea unei centrale fotovoltaice de 2,5 MW.

Finanţarea face parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar diferenţa până la 13,8 mil. lei – valoarea estimată a proiectului – va fi asigurată din fondurile proprii ale companiei farmaceutice.

Cinci mii de panouri

Proiectul presupune instalarea a 4.680 de panouri fotovoltaice, care vor acoperi o suprafaţă de 31.428 de metri pătraţi din platforma companiei şi vor asigura 26,4% din energie electrică necesară.

„Investiţia în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile reprezintă o componentă de sustenabilitate a Planului de Afaceri <The Future Together 2020-2030>, prin care acţionarii Antibiotice au stabilit pentru următorii ani obiective îndrăzneţe de creştere a cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă, generatoare de profit în creştere pentru acţionari, de taxe şi impozite pentru bugetul de stat şi care de asemenea vor menţine 1.300 de locuri de muncă în industria românească”, notează compania în raportul de la bursă, citat de Ziarul Financiar.

Au avut consiliere

Anterior, producătorul de medicamente din Iaşi a semnat un acord de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a identifica opţiuni de dezvoltare a companiei pe plan intern şi internaţional, inclusiv prin creşterea portofoliului.

Totodată, Antibiotice a anunţat la jumătatea lunii trecute că a obţinut de la statul român acordul pentru finanţarea proiectului „Capacitate de producţie, ambalare şi depozitare produse sterile, soluţii şi topice”, ajutor care se ridică la 85 mil. lei. Valoarea totală a proiectului este de 200,1 mil. lei, restul sumei fiind asigurată din resursele proprii.

În perspectiva anilor 2030, Antibiotice îşi propune atragerea a 100 de noi produse, atât prin achiziţii de licenţe, cât şi prin cercetare proprie, creşterea gradului de acoperire a capacităţilor de producţie până la 75%-80%, investiţii în tehnologii sustenabile şi optimizarea proceselor de fabricaţie.

Crește cifra de afaceri

Strategia prevede majorarea graduală a cifrei de afaceri, estimată a creşte de 2,5 ori până în 2030, cu accent pe creşterea profitabilităţii afacerii, de la 10 mil. euro la 60 mil. euro.

Antibiotice are o capitalizare de 409,5 mil. lei şi este controlată în proporţie de 53% de Ministerul Sănătăţii, în timp ce SIF Oltenia deţine 27% din capitalul social. Acţiunile ATB înregistrează o creştere de 7,8% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 13 mil. lei, arată datele BVB.

Compania a încheiat primul trimestru din 2023 cu vânzări de 178 milioane lei, în creştere cu circa 40%, şi un profit net de 22 milioane lei, aproape de trei ori mai mare decât în perioada similară din 2022, potrivit datelor din raportul financiar trimestrial.