Actual

ANM anunță. Când scăpăm de „zăpada mieilor”

Cod galben de 1 mai vremea rea

Ciclonul mediteranean afectează în momentul de față întreaga regiune a Europei de Sud-Est, iar România este lovită în plin. În momentul de față, este cod galben în aproape toată țara, cu vânt puternic și vreme deosebit de rece pentru mijlocul primăverii.

Județele Constanța și Tulcea au fost în cea mai mare parte neatinse de ciclon. Totuși, o avertizare nowcasting din partea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) arată că în dimineața aceasta, mercurul din termometre va coborî dramatic și în regiunea Dobrogei. În așteptarea sărbătorilor pascale, nu putem decât să ne întrebăm: cât va mai dura această „zăpadă a mieilor”, cum se mai numește ea popular? ANM vine cu răspunsuri.

Ce ne așteaptă săptămâna următoare

În mod cert, săptămâna 3-10 aprilie va sta sub semnul ciclonului mediteranean Mathis. După aceea, va avea loc o creștere ușoară a temperaturilor, fără însă ca ele să atingă pragul obișnuit pentru această perioadă. Abia din săptămâna 17 – 24 aprilie se preconizează o revenire la valorile standard pentru acest sezon. Tot în săptămâna 17 – 24 aprilie, regimul pluviometric se va apropia de cantitățile normale pentru această perioadă. Excepțiile sunt reprezentate de sud-vest, unde se vor înregistra valori ușor excedentare, precum și nordul țării, unde cantitatea de precipitații va fi sub media perioadei, se arată în raportul ANM, adaptat pentru presă de către Antena 3 CNN.

Cum va fi în mini-vacanță

Toți românii se întreabă dacă vremea va fi prielnică în timpul zilelor libere. Dacă de Paști se pare că vom fi aproape de valorile obișnuite pentru perioada primăverii, se pare că în săptămâna cu Ziua Muncii ne vom afla în aceeași situație. Astfel, s-ar putea ca în anumite situații, temperaturile să fie încă scăzute, iar cantitatea de precipitații să nu permită un răsărit pe plajă la deschiderea sezonului estival. Recomandarea noastră este să vă îmbrăcați bine și să folosiți zilele libere în primul rând pentru recreere.

În acest an, 1 mai 2023 va cădea într-o luni, ceea ce înseamnă că vă veți bucura de un weekend prelungit. Unul care cel mai probabil va avea și o vreme plăcută, chiar dacă una care nu a atins încă valorile necesare pentru a sta la plajă. Până atunci, însă, ne confruntăm cu vânt puternic și ploi. În momentul de față, Administrația Națională de Meteorologie arată că în  București, temperatura maximă este de 7 grade Celsius, iar cea minimă, de 5 grade. Precipitațiile sunt abundente pentru perioada aceasta a anului și mai ales pentru regiunea la care ne referim, iar vântul bate în rafale de 15 m/s.