Magistrații de la Tribunalul București s-au pronunțat, vineri, în dosarul în care fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță a fost judecat pentru mită.
Astfel, Lucian Duță a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită 6,3 milioane de euro.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel București.
Ce au mai dispus judecătorii
Totodată, instanța a dispus și confiscarea a 6,3 milioane de euro de la Duță.
„Confiscă de la inculpatul Duță Nicolae Lucian suma de 6.300.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial BNR, din ziua executării (…) Dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător în limita sumei de 140.000 euro folosită la achiziționarea apartamentului nr. 64 situat pe strada Octavian Goga, …, sector 3 (…). Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 265/P/2015 din data de 18.12.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la urmatoarele bunuri si sume de bani:
– suma de 2.183.820 euro existentă la data de 1 februarie 2018 în conturile din Elveția ale societății Eurotrust Invest Inc., plus dobânzile ulterioare;
– suma de 1.503.000 euro, primită de Euroinvest Development SRL și investită în terenul și construcția din București strada Jean Monnet nr. 22, sector 1, proprietatea Euroinvest Development SRL;
– suma de 137.500 de euro, primită de Sofian Victor și investită în apartamentul situat în București, strada Octavian Goga nr. 12, …, sector 3, proprietatea lui Sofian Victor;
– autoturismul marca BMW cu seria de șasiu XXX achiziționat cu suma de 86.800 lei pe numele lui Sofian Victor,
– suma de 37.464 lei primită de Sofian Nicoleta Carolina și investită în apartamentul nr. 11 din București, …, sector 3, proprietatea acesteia;
– suma de 68.680 lei primită de Sofian Alina și investită în apartamentul nr. 12 din București, …, sector 3, proprietatea acesteia, sumele de bani susmenționate urmând să faca obiectul confiscării speciale (…)
Dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor inculpatului, prezente și viitoare în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani și bunurile imobile ce fac obiectul măsurilor asigurătorii mai sus menționate)”, au decis judecătorii.
Dovezi din rechizitoriu
În decembrie 2018, DNA l-a trimis în judecată pe Lucian Duță pentru luare de mită în formă continuată.
„Fostul șef al CNAS este acuzat că ar fi primit o mită de 6,3 milioane de euro cash sau direct în contul din Elveţia al unei firme off-shore înregistrată în Charleston, Saint Kitts&Nevis din Antile (Caraibe), potrivit rechizitoriului DNA.
Duţă ar fi primit 800.000 de euro cash şi 5.500.000 de euro în cont. Cash-ul l-ar fi primit personal într-un garaj, într-o sală alăturată biroului de la CNAS, despre care susţinea că ar fi fost protejată împotriva înregistrărilor sau într-un apartament vecin şi care nu era pe numele lui, se arată în rechizitoriu.
Fostul pedelist ar fi primit mita, reprezentând un comision de 10% din valoarea contractelor IT acordate de CNAS, de la Radu Enache, reprezentantul Hewlett Packard (HP) România şi de la Irina Socol, reprezentantul subcontractantului Siveco România.
Unul dintre contractele pentru care Lucian Duţă ar fi cerut comisionul de 10 la sută este cel din aprilie 2012 pentru implementarea Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în valoare de peste 87 milioane de lei, adică peste 18 milioane de euro.
Enache şi Socol l-au denunţat pe Lucian Duţă, potrivit documentului citat.