În Anglia a fost anunțată luni seara, pe 4 ianuarie, carantină generală, de către premierul britanic Boris Johnson, pentru combaterea răspândirii noii tulpini a coronavirus, fiind cea mai bună soluție. Politicianul a precizat că se vor închide școlile de astăzi, 5 ianuarie, și a sfătuit cetățenii Angliei să ”rămână acasă”.
Cel de-al treilea lockdown pentru Marea Britanie
Potrivit declarațiilor făcute de premierul britanic, Boris Johnson, școlile vor fi închise până la jumătatea lunii februarie, iar restricțiile care vor intra în vigoare miercuri, 6 ianuarie, vor dura cel puțin șase săptămâni.
“Această nouă închidere, la fel de strictă ca cea pusă în aplicare în primăvară, prevede închiderea şcolilor şi trebuie să dureze dacă permit condiţiile, până la jumătatea lunii februarie. În timp ce vă vorbesc în această seară, spitalele noastre sunt supuse mai multor presiuni din partea COVID decât în orice moment de la începutul pandemie”, a mărturisit premierul britanic în cadrul apelului realizat într-o adresă televizată.
Motivele pentru care oameni vor putea să-și părăsească locuința ar fă să meargă la locul de muncă dacă nu pot lucra de acasă, pntru cumpărăturile esențiale, motive medicale, exerciții fizice și în caz de abuzuri domestice. Restaurantele vor putea vinde mâncare, dar doar în regim ”take away”, iar toate magazinele neesențiale și serviciile de îngrijire personală vor fi închise.
În ultimele 24 de ore, în Regatul Unit s-a înregistrat 58.784 de noi cazuri de COVID-19, iar potrivit datelor publicate luni de Ministrul Sănătății, a fost un nou record de infectări zilnice.
Lockdown și în Scoția
Prim-ministrul Nicola Sturgeon a anunțat ce de la miezul nopții de luni spre marți, și Scoția a intrat într-o nouă carantină care va ține toată luna ianuarie pentru a lupta împotriva crizei provocată de virusul SARS-CoV-2. Şefa guvernului scoţian a declarat în parlamentul de la Edinburgh că, de la miezul nopţii, oamenii vor avea obligaţia de a rămâne acasă, cu excepţia deplasărilor în scopuri esenţiale, în mod similar cu lockdown-ul impus la începutul pandemiei, în martie 2020.
“Situaţia este extrem de serioasă”, a spus Nicola Sturgeon, arătând că noua variantă de coronavirus, cu 70% mai transmisibilă, este responsabilă de aproape jumătate de cazurile noi de infectare în Scoţia, potrivit Cancan.