Protestele continuă astăzi în întreaga țară. Angajații din Finanțe au anunțat o întrerupere a activității de două ore și un protest în fața Ministerului de Finanțe pentru data de 22 august, ca parte a protestelor declanșate la nivel național. Aceste mișcări vin ca răspuns la proiectul de ordonanță menit să reducă cheltuielile, potrivit sindicatului Sed Lex.
Joi, Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe s-a reunit după ce a fost convocat în ședință de urgență ca urmare a informațiilor privind proiectul de lege ce are în vedere reducerea cheltuielilor bugetare. Potrivit sindicatului, proiectul prevede anularea posturilor vacante, plafonarea sporului pentru condiții nefavorabile la 1.000 de lei și neacordarea de tichete de masă și vouchere de vacanță persoanelor cu venituri brute mai mari de 10.000 de lei, conform Agerpres .