Luna trecută, profesorul Andrei Marga, fost ministru de Extern, a enervat foarte multă lume, până şi pe preşedintele Ucrainei, atunci când a spus că ţara vecină “trebuie să cedeze teritorii: Ungariei Transcarpatia, Poloniei Galiția, României Bucovina și Rusiei Donbasul și Crimeea. Sunt teritoriile altor țări”. Astăzi, Andrei Marga revine cu o nouă analiză dedicată războiului din Ucraina, cu aceleaşi idei de cedare a teritoriilor pentru a ajunge la o pace durabilă, dar spune că îl interesează şi ieșirea din conflict.
Andrei Marga revine: Pacea în Ucraina implică cedări teritoriale. A trecut vremea consultărilor de catifea și diplomația de salon
Profesorul Andrei Marga revine cu o nouă analiză dedicată războiului din Ucraina. În cadrul analizei el susține că a trecut vremea consultărilor de catifea și a diplomației de salon și că e timpul pentru realism politic. El susține că victoriile militare pe câmpul de luptă sunt trecătoare și că adevărata soluție o reprezintă o discuție așezată și rațională între marile puteri și că asta va implica invariabil cedarea de teritorii. Orice altă discuție și soluție înseamnă prelungirea fără sens a unui conflict care afectează toate statele.
(…) Ce-i de făcut acum, când conflictul din Ucraina este pe scenă? În care se pierd vieți, se distrug bunuri și economii, se antagonizează oameni, se ostilizează țări. Și în care fiecare cetățean european plătește tot mai mult pentru o situație ce ar fi putut fi prevenită.
Pe scenă este acum și o propagandă dintre cele mai reprobabile, al cărei primitivism duce, între altele, la blamarea celor care sunt conștienți de consecințele aberațiilor. Mai recent, până și Elon Musk,The New York Times și alții, care au spus lucid că pacea durabilă implică cedări teritoriale, sunt luați la rost de activiși rudimentari.
Această propagandă își asumă continuarea conflictului. Nu voi insista asupra ei. Mă interesează ieșirea din conflict. (…)
Sunt persoane care se exprimă cu aplomb, fără să cunoască prevederile internaționale în materie de conflicte
Situația conflictului s-a complicat și mai mult în ultimele săptămâni. Au intervenit votul fără vreo împotrivire din partea populației din cele patru regiuni ocupate prin acțiunea militară începută în februarie 2022, decizia Rusiei de a integra între frontierele proprii regiunile, reacția țărilor care se opun acțiunii militare, agravarea crizei energetice antrenată de conflict și culminația ei în atacarea nedemnă a gazoductelor Rusia-Germania. Și, desigur, urcarea amenințării nucleare la iminență.
Sunt persoane care se exprimă cu aplomb, fără să cunoască prevederile internaționale în materie de conflicte, precum cel din Ucraina, sau adaptându-le la nevoi propagandistice. Or, sunt mai multe linii de decizii internaționale care sunt în funcțiune. Mă opresc la două.
La fondarea Națiunilor Unite au fost, cum se știe, înțelegeri. Atunci când au fost convenite, ele au permis principalelor puteri învingătoare în Al Doilea Război Mondial un rol consolidat în Consiliul de Securitate și întreprinderea de operațiuni pentru combaterea recrudescenței nazismului. Publicații din diferite țări (SUA, Israel, Franța etc.) au și semnalat în anii din urmă locuri de recrudescență.
Apoi, acordurile internaționale din 1972-1991, de la Shanghai, trecând prin Helsinki, la Geneva și Soci, au stabilit un nou cadru al vieții internaționale, în care s-a și trăit până de curând. Acestea prevăd explicit respectul suveranității naționale și-și asumă că suveranitatea națională include securitatea vecinului. Cum au arătat concludent autori germani și americani, se află în eroare cei care reduc discuția despre conflict la o înțelegere sumară a dreptului internațional, fără a vedea faptele și obligația securității celuilalt. (…)
„De la agresiune la mediere” este maxima pentru conflictul din Ucraina
„De la agresiune la mediere” este maxima pentru conflictul din Ucraina. Acesta dovedește că și cele mai consacrate norme existente pe plan internațional nu previn operațiuni militare. În fapt, „oficiali occidentali au avut legături cu partenerii lor ruși cu multe ocazii, dar ei nu au abordat preocuparea continuă a Moscovei – aceea că ea percepea ca amenințare eforturile occidentale de a aduce Ucraina în NATO și UE. De partea cealaltă, Rusia a făcut solicitări cu bătaie lungă ce au părut să lase puțin spațiu pentru negociere”. În loc să se exploreze un compromis incipient pe această problemă – precum solicitarea, la Kiev și către aliații occidentali, de neutralitate a Ucrainei, combinată cu dezescaladarea de către Rusia și noi negocieri privind statusul teritoriilor, ambele părți și-au rigidizat pozițiile existente.
Dar „chiar adversari deveniți rigizi pot fi aduși laolaltă prin ajustare mutuală”. Ei chiar au acceptat la un moment dat ajustarea. Statele Unite s-au reținut să trimită trupe să lupte în Ucraina, Rusia s-a reținut să treacă la folosirea de arme de distrugere în masă. „Cum războiul a continuat, această înclinație spre reținere a început să cedeze odată cu declarația secretarului pentru apărare al Statelor Unite, Lloyd Austin, care a spus că Statele Unite caută să slăbească Rusia pe termen lung, iar oficiali ruși au replicat amenințând cu folosirea armelor nucleare și indicând că scopurile războiului lor ar putea fi extinse”.
