Andreea Esca, despre știrile din pandemie. Prezentatoarea TV de la PRO TV a vorbit despre cum au evoluat lucrurile la știri în momentul în care a izbucnit pandemia de coronavirus.
„Groaznic. Groaznic și nu s-a terminat. Țin minte că, la început când apăruse prima știre despre coronavirus, îmi era destul de greu să pronunț cuvântul „coronavirusul”. Și mă gândeam că aș putea să-i spun numai „COVID-19” sau „noul virus”, „noul coronavirus”, ca să nu-i zic „coronavirusul”.
Andreea Esca, despre știrile din pandemie: Și tot timpul mi-a revenit acest lucru în cap, că la început am zis că treaba asta o să dureze puțin și nici nu are sens să-mi bat capul cu un cuvânt. Dar a durat foarte, foarte mult și nici nu s-a terminat. Eu privesc mereu partea pozitivă, sunt un om vesel și cu speranță că va fi bine. Cu toate astea, pandemia ne-a cam epuizat pe toți. Și pe mine, și pe toată echipa. S-a lucrat complet diferit. În afară de mine, la știri, toate echipele au lucrat câte două săptămâni da, două nu. S-au schimbat foarte multe în algoritmul nostru de lucru și ne-a dat peste cap, pentru că sunt 25 de ani de când facem lucrurile într-un fel.”, a declarat Andreea Esca, în cadrul emisiunii #NextHashtag, din cadrul proiectului Romanian Creative Week (RCW).
„E reală sau am eu un coșmar și mă voi trezi?”
Andreea Esca a fost întrebată și ce impact a avut aceată perioada asupra ei um s-a schimbat ea și cum a influențat-o toată nebunia generată de pandemia de COVID-19.
„Să știi că, în acest ultim an, a fost o întrebare pe care mi-am pus-o de câteva ori. Mi s-a întâmplat uneori, când mă așezam pe scaunul de la jurnal, să-i întreb pe cei care-mi sunt în cască – regizor, producător – dacă și ei simt că suntem în situația asta? Dacă e reală sau am eu un coșmar și mă voi trezi? Pentru că erau zile în care mi se părea că n-are cum să fie adevărat, că nu putem fi tot aici, că n-avea cum să nu se termine. A fost foarte bizar.
Pentru mine, care sunt un om foarte activ și mi-am lărgit ușor orizontul de interes și făceam foarte multe alte acțiuni în afara jurnalului de știri, a fost foarte dificil. M-am acomodat și m-am adaptat la ceea ce înseamnă Zoom, Skype și alte lucruri de acest tip. Dar nu pot spune că sunt la fel de mulțumită, pentru că, da, ne ajută, dar nu cred că se compară nimic cu interacțiunea umană, cu emoția pe care o transmiți în momentul în care stai lângă cineva, în care te uiți în ochii cuiva cu adevărat, nu prin camera laptopului.
Nu cred că, pe termen lung, este o soluție viața online. Omul este un animal social, nu cred că va da randament și nu cred că-și va păstra mințile pe termen lung, într-un sistem în care devine un sociopat. Un om care va sta doar în casa lui, cu familia lui. Nu cred că asta poate funcționa pe termen lung.”, a mărturisit Andreea Esca.