Andi Moisescu vorbește despre relația cu Olivia Steer. Cei doi sunt împreună din 2004 și au împreună doi copii.
Fiind întrebat care este secretul unei căsnicii de lungă durată și dacă este un tip romantic, Andi Moiescu a spus că este același dintotdeauna și a oferit câteva detalii din relația sa.
Andi Moisescu vorbește despre relația cu Olivia Steer:”Cred că sunt aceleași de când lumea. Respectul e foarte important și, după părerea mea, și înțelegerea. Dar toate astea derivă din dragoste. Atunci când e dragoste reală și puternică, părerea mea este că ea se transformă mai târziu, în timp, și în respect, și în înțelegere… dacă iubești cu adevărat pe cineva.
Cred că sunt romantic, da. Sau cel puțin așa îmi place să cred. În momentul în care suntem doar noi între noi, ca să spun așa… fac gesturi romantice. Dar gesturile romantice țin foarte mult de intimitatea noastră…
Adesea nu mi se întâmplă să cumpăr flori, de ce să te mint, deși chiar ieri am cumpărat un buchet de flori. Dar, e adevărat, că nu pentru soția mea, ci am fost la cineva pentru prima oară într-o vizită și am acest obicei vechi, să nu intru într-o casă unde există și o femeie… fără să mă duc cu un buchet de flori. Mi se pare că e un gest minim de bun simț”, a declarat Andi Moisescu pentru ciao.ro
Ce părere are Olivia Steer despre femeile care îi dau târcoale lui Andi Moisescu
„Nu sunt atât de multe femei care îmi dau nici târcoale, și cu atât mai puțin nici cele care scriu. Pot fi gesturi din astea care pot fi complimente care se fac mai mult decât public… pe Facebook, pe Instagram…
Din păcate a dispărut acest obicei cu scrisul… cu scrisorile. Erau pe vremuri… Dar pe vremuri să știi că scriau și bărbații chiar. Am filmat recent un podcast cu Nicu Alifantis și el îmi povestea că, imediat după armată, își trimiteau scrisori el și cu un fost coleg de armată care i-a devenit și manager dupa aceea, Aurel Mitran, comunicau prin intermediul unor scrisori.
Mi se pare că obiceiul ăsta, din păcate, s-a pierdut. Adică nu mai comunică nici bărbații cu femeile prin intermediul scrisorilor, deși cred că scrisorile au o emoție aparte care țin și de așteptarea asta… că tu nu știi vine, nu vine, când vine.
Am corespondat și eu cu scrisori în tinerețe. Când eram îndrăgostit scriam scrisori, primeam scrisori și era o emoție cu totul aparte când așteptai să vezi dacă vine. Și corespondam cu cineva care nu era din București, de exemplu, și atunci era emoția cu atât mai mare, nu știai dacă vine, nu vine scrisoarea. Trimiteai astăzi niște gânduri care ajungeau probabil peste 4-5 zile sau o săptămână. Sau se mai pierdeau scrisorile… era și mai… sau le interceptau părinții și poate voiau să țină departe…
E o emoție, care, după părerea mea, s-a pierdut. N-am mai văzut-o”, a mai spus el.
