Lifestyle

Anca Serea, momente dificile. „M-am speriat foarte tare”

Anca Serea, momente dificile. „M-am speriat foarte tare”

Anca Serea, momente dificile. „M-am speriat foarte tare”.

Anca Serea a vorbit pe larg despre starea sa de sănătate. Invitată în emsiunea „La Măruță”, la ProTV, aceasta a recunoscut că a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. La începutul lunii august, Anca a fost internată în spital din cauza unei anemii severe. Frumoasa brunetă a început să se simtă rău în timp ce era într-o călătorie Bulgaria, alături de soțul ei, cântărețul Adi Sînă.

„Aveam o stare de slăbiciune accentuată care mă punea în dificultate mai ales atunci când aveam nevoie să fac niște acțiuni de-astea mai rapide cum ar fi condusul sau alergatul sau, nu știu, când aveam o zi mai agitată. Eu sunt o persoană foarte optimistă și mi-am promis ca sănătatea să fie prioritară de astăzi înainte pentru mine și pentru cei din familie.

Mâine o să consult și un medic hematolog, un specialist, pentru că eu mă confrunt din păcate cu această anemie severă de foarte mulți ani și îmi asum vina pentru că nu am făcut, poate, ce trebuie. Dar acum să sperăm că suntem pe drumul cel bun.

(…) Mă rog la Dumnezeu să fim cu toții sănătoși. M-am speriat foarte tare, da.

Am avut niște momente în care am fost foarte descumpănită. Mai ales în timpul nopții pentru că nu e ușor să stai într-o rezervă singură, închisă. În primul rând, din cauza covidului accesul nu este permis celor dragi și na, am stat acum aproape două săptămâni internată.

Am făcut o transfuzie de sânge, ceea ce nu este chiar un procedeu foarte simplu. Mi-a făcut transfuzia de sânge pentru că aveam hemoglobina foarte scăzută. Nivelul fierului și al hemoglobinei trebuia să fie ridicat în organismul meu pentru că (în caz contrar) nu se mai oxigenează corect creierul, anumite funcții sunt încetinite, etc.

Medicamentos nu este suficient. Nu aș vrea să se înțeleagă că sunt într-o stare deplorabilă. Restul analizelor sunt perfecte. Mai trebuie să merg la un specialist hematolog, doar atât”, a declarat vedeta.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *