Începând de vineri, 13 august, doar certificatele digitale vor fi recunoscute ca documente doveditoare, pentru trecerea frontierelor în statele Uniunii Europene care solicită la intrare adeverinţă de vaccinare, test negativ sau dovada trecerii prin boală, precizează un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
Pentru ţările care nu solicită la intrare adeverinţă de vaccinare, test negativ sau dovada trecerii prin boală, precum Bulgaria, sau pentru ţările aflate pe lista verde şi din care călătorii români se întorc în ţară, prezentarea certificatului digital nu este obligatorie, subliniază ANAT.
Practic, certificatul digital este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei unui stat UE se solicită adeverinţă de vaccinare, test sau dovada trecerii prin boală, se menţionează în comunicatul ANAT.
„Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate foarte uşor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/. Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României”, se precizează în comunicatul ANAT.
Turiştii care se întorc dintr-o ţară aflată în lista verde nu trebuie să prezinte certificatul digital
Turiştii care se întorc dintr-o ţară aflată în lista verde nu trebuie să prezinte certificatul digital şi nici nu intră în carantină, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
ANAT precizează că obligativitatea prezentării certificatului digital se referă doar la ţările care cereau astfel de documente, precum adeverinţă de vaccinare, teste PCR/antigen sau dovada imunizării, precum şi la întoarcerea în România din state aflate pe listele galbenă şi roşie, se menţionează în comunicat.
Preşedintele ANAT, Dumitru Luca, a explicat că descărcarea certificatelor digitale de pe platforma naţională este facilă.
„Din păcate, această măsură a fost interpretată şi comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverinţa de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiştii care revin din ţările galbene sau roşii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din ţările verzi nu. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora şi recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, a clarificat preşedintele ANAT.