Se pare că impresara este pe cale să primească o nouă lovitură de la bărbatul pe care l-a iubit în ultimii 15 ani. După ce a intentat divorțul de Ana Maria Prodan, se pare că Laurențiu Reghecampf este pe punctul de a-i da o nouă lovitură impresarei. Reghe vrea să încheie și colaborarea pe care o are cu aceasta pe plan profesional, unde ea îl reprezintă. Astfel, Reghe i-ar fi solicitat lui Giovanni Becali să-l reprezinte în viitor, conform declarației agentului în presă, relatează antenastars.ro.
Relația dintre Ana Maria Prodan și frații Becali a fost în ultima vreme de război, astfel că trecerea lui Reghe în cealaltă tabără ar reprezenta o nouă lovitură puternică pentru Prodan. Ultimul episod a fost transferul lui Dennis Man la Parma, făcut de Victor și Giovanni peste capul Anamariei Prodan, deși ea avea contract cu jucătorul. Anamaria Prodan a comentat pentru Gsp.ro posibilitatea ca soțul său să treacă în tabăra fraților Becali:
„Nu este adevărat. Sunt maimuțoi care se trezesc vorbind. Are deminitare Reghecampf, nici chiar așa… Tocmai am vorbit cu soțul meu și zâmbea: „Ana, nu e adevărat nimic. Se bagă în seamă”. Ăștia sunt genul ăla de mafioți din „Las Fierbinți”. Prind și ei niște momente că sunt uitați de lume, de soartă și de viață și se bagă în seamă pe spatele altora care sunt mult prea șmecheri, Prodan și Reghecampf. Mult prea șmecheri față de ăștia care văd mult prea multe filme la televizor”, a spus aceasta.
Au prins puțin curaj că au văzut că Reghecampf a greșit
„Au prins puțin curaj că au văzut că Reghecampf a greșit. Dar când s-o ridica Reghecampf, numai dacă se uită la ei și îngheață toți. Se bucură că au prins un vid de putere, dar când s-or ridica Prodan și Reghecampf îngheață sângele în ei.
În loc să stea liniștit, bătrânul ăsta care latră ca un câine la lună se tot bagă în seamă. Să-și vadă de bătrânețea lui și de păcatele pe care le are. Dacă ai țipat o dată la el, a înghețat. A intrat sub pământ. Ăștia sunt mafioții români care se laudă că au învățat limbi străine pe la pușcărie. Să nu mă supere că, dacă întorc o dată privirea către ei, fac ca în Matrix, îi dau pe spate.
Am prea multe premii de luat acum și prea multe afaceri de făcut în Dubai, că mă întorceam și-i puneam cu botul pe labe mai repede. Să aștepte puțin că vin eu acasă într-o săptămână, să vedem dacă mai mârâie vreunul. Ai văzut ce înseamnă un vid de putere?! Le-a luat mințile vidul de putere.
Ei cred că dacă sunt singuri în competiție și ies pe locul doi își permit să facă tot felul de golănii. Le transmit că nu mor vulturii când vor fluturii. Când mă voi întoarce în țară, îi strâng pe toți. Avocați, neavocați, manageri, nemanageri și îi pun în genunchi în fața lui Reghecampf și apoi o să vedeți ce se va întâmpla”, a conchis Anamaria Prodan.