International

Analiză: Salariile profesorilor în Europa, diferențe colosale de remunerație

grevă profesori (sursă foto: playtech.ro)
sursă foto: playtech.ro

Potrivit unui studiu realizat de Fundația de cercetare economică Oeconomus, avem de a face cu un fenomen global: faptul că angajații din educație sunt suprasolicitați și sunt plătiți cu salarii mici. Există uneori diferențe de salarizare izbitoare în Europa.

Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind salariile și indemnizațiile cadrelor didactice și ale directorilor de școli în Europa – 2020/2021 arată că cele mai mari salarii medii brute anuale pentru cadrele didactice debutante sunt în Luxemburg, Elveția, Germania, Danemarca și Islanda.

Cele mai modeste venituri se înregistrează în Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia-Herțegovina și Albania.

Noi suntem pe la mijloc

Europa Centrală și de Est, precum și țările V4 (Grupul de la Visegrad) se situează la mijlocul clasamentului, dar, practic, cu excepţia Cehiei, indicatorul relevant al Ungariei, Poloniei, Slovaciei și României rămâne sub 9.000 de euro (aproximativ 3,4 milioane de forinți), rezultă din datele colectate de cercetătorul principal Szabolcs Pásztor.

Potrivit raportului Comisiei Europene, o comparație interesantă poate fi făcută analizând modul în care salariul mediu de început al profesorilor se compară cu salariul minim dintr-o anumită țară. În Germania acest indicator este de 2,8 ori mai mare, la Luxemburg de 2,6 ori, în Polonia de 1,1 ori, însă în cazul României şi Ungariei diferenţa este de 1,5 ori mai mare. Indicatorul Slovaciei este de 1,2, în timp ce în cazul Cehiei diferenţa este de două ori mai mare.

Oeconomus analizează, de asemenea, dinamica schimbărilor salariale pentru perioada 2009/2010 și 2020/2021. În această perioadă, salariile profesorilor au crescut pretutindeni, însă dinamica schimbărilor nu a fost uniformă.

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Lituania, Bulgaria, Cehia și Islanda, dar şi Ungaria, Slovacia și Polonia au făcut, de asemenea, eforturi impresionante pentru a recupera decalajul.

Salariile profesorilor au crescut cu o singură cifră în Slovenia, Italia, Spania, Portugalia și Cipru. Însă în Turcia, acestea au scăzut cu 10 procente. Ungaria, cu o rată de creștere de 54%, se situează în partea superioară de mijloc.

Experiența pedagogică nu se regăsește în leafă

„Privirea de ansamblu asupra salariilor se nuanțează și mai mult dacă ne uităm la modul în care evoluează salariile profesorilor cu 10 ani de experiență”, adaugă autorul. S

istemele europene de pretutindeni recunosc cunoștințele și experiența acumulate, dar acest lucru se reflectă cu greu în salariile din Bulgaria, Cehia, Macedonia de Nord și Serbia, unde diferența dintre salariile profesorilor începători și cele ale profesorilor cu experiență este de aproximativ 4%-5%.

Ungaria, Slovacia, Polonia, la fel ca Germania și Danemarca, oferă creșteri salariale de aproximativ 15%, dar cel mai intens dinamism se înregistrează în Luxemburg, Elveția și România.

În aceste din urmă țări, creșterile salariale sunt cuprinse între 25 și 30 de procente. Cu 10 ani de experiență, un profesor din Luxemburg câștigă în jur de 90.000 de euro brut, în timp ce în Serbia câștigă mai puțin de 7.000 de euro. Diferența este de aproape treisprezece ori mai mare. Țările V4 sunt în jurul valorii de 9-10 mii de euro, dar Cehia este o excepție, cu o medie de peste 14 mii de euro.

Încă ne mai zbatem

Privirea de ansamblu arată că, în ciuda similitudinilor, există diferențe vizibile în ceea ce privește remunerarea și condițiile de muncă ale profesorilor pe continentul european. Grupul țărilor fruntașe și cel al țărilor rămase în urmă poate fi identificat în mod clar. Țările V4 și regiunea Europei Centrale și de Est se află, în principiu, la mijlocul clasamentului, iar intenția de a recupera decalajul în ceea ce privește salariile profesorilor a fost clar vizibilă în perioada analizată.

În plus, se poate identifica faptul că experiența este recompensată cu aceeași valoare majorată în unele țări regionale ca și în țările din Europa de Vest.