Modificări importante în Codul Fiscal. De acum încolo, datornicii care sunt prinși de ANAF vor putea să rezolve problema mult mai repede: își pot vinde singuri bunurile.
Contribuabilul va putea să spună ce are pe suflet
Potrivit uneia dintre modificările Codului de procedură fiscală persoanele fizice sau firmele care au datorii la stat vor putea să-și spună punctul de vedere înainte ca documentele să fie finalizate, iar inspectorii vor fi obligați să asculte și să analizeze.
„Se dă în mod benefic contribuabilului posibilitatea să formuleze un punct de vedere asupra unui proiect de proces verbal întocmit de către direcţia antifrauda, dar când ni se spune ce se va întâmpla cu el, «se valorifica de către organele competente», o sintagmă care poate să aibă în cele din urmă orice fel de semnificaţie.
Iată o marjă de apreciere foarte largă, lăsată pentru organele fiscale şi care poate să genereze pentru contribuabili cel puţin semne de întrebare.”, a mărturisit Dan Dascălu, avocat partener D&B David și Băiaş.
Așa cum e în viață, vine și partea neplăcută. Se vor elimina cele 15 zile în care actele comunicate de organele fiscale prin SPV se considerau a fi primite de contribuabili.
Sunt mai multe etape de adjudecare a unor licitaţii
„Dacă eu ca şi contribuabil am o datorie la buget, să zicem de 100.000 de lei, dar am o proprietate care valorează 100.000 de euro, atunci aş putea să o vând la un preţ mai mic, să zicem la jumătate, în ideea de a face cât mai rapid vânzarea.
Cei care cumpără aşteaptă întotdeauna să se deprecieze şi sunt mai multe etape de adjudecare a unor licitaţii şi atunci în scopul să nu îţi pierzi tot activul te lasa pe tine să îl vinzi la un preţ mai mic decât ar fi valoarea de piaţă, cu obligaţia să îţi plăteşti taxele.”, susține consultantul fiscal Adrian Bența.
Va fi publicată și o listă a premianților
Nu în ultimul rând, ANAF urmează să publice și o listă cu firmele care sunt cei mai buni plătitori. În acest moment, în topul celor care au cele mai mari datorii la stat se numără CFR Marfă cu aproximativ 1,7 miliarde de lei, Compania Națională a Huilei, cu 1,4 miliarde de lei și Complexul energetic Hunedoara, cu o datorie de două ori mai mică.
Sursă foto: startup cafe