Sub acuzația că a luat mită 15.000 de euro după un control făcut la o persoană fizică autorizată, un inspector ANAF Oradea a fost trimis în judecată.
Despre cine este vorba în acest caz
Bănuit de luare de mită în formă agravată, procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cătălin Sabău, inspector ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) Oradea.
Astfel, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, pe 1 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o persoană fizică autorizată bănuită de desfășurarea unor activități de comerț online neînregistrate fiscal, inspectorul ANAF Sabău ar fi pretins și primit suma de 15.000 euro de la tatăl persoanei respective.
Care a fost motivul solicitării sumei respective
Potrivit unui comunicat al DNA, banii respectivi ar fi fost primiți de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului și pentru a stabili obligații fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate.
Ce măsuri s-au luat în cazul inspectorului ANAF, Cătălin Sabău
Au fost dispuse măsuri asigurătorii, în vederea confiscării speciale. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii și preventive dispuse în cauză.
În acest context, inculpatului Sabău Cătălin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 27 mai 2022, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Cluj care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ce a transmis DNA (Direcția Națională Anticorupție)
DNA a comunicat următoarele: ”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.