Social

Amenințare cu bomba la o școală din Capitală! Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat o celulă de criză

Amenințare cu bomba la o școală din Capitală! Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat o celulă de criză

O amenințare cu bombă la Școala Americană din București! Serviciul Român de Informaţii (SRI), pentru a investiga dacă amenințarea este reală, a desfășurat o celulă de criză la fața locului.

Amenințarea cu bomba a fost trimisă prin email. Elevii au fost evacuați. La fața locului au ajuns autoritățile care verifică dacă alerta este una reală.

„În urma unui e-mail prin ca s-a primit o ameinnţare cu bombă, Şcoala Americană a alertat autorităţile. Echipele Poliţiei Române şi specialişti pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii au ajuns la faţa locului, au demarat procedurile specifice şi se iau măsurile necesare de verificare în astfel de situaţii”, se arată într-o informare SRI.

Specialiștii pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informatii ajunși la fața locului, au demarat procedurile specifice și iau măsurile necesare de verificare în astfel de situații, potrivit Antena 3.

În acest moment, în fața școlii se află luptătorii mascați, polițiștii cu câinii de urmă, și zeci de părinți și elevi.

Sursă FOTO: Antena 3