Economic

Amendă usturătoare! Clienţii Kaufland trebuie să ştie asta (precizari)

Amendă usturătoare! Clienţii Kaufland trebuie să ştie asta (precizari)

Amendă usturătoare! Probleme la un important magazin Kaufland din ţară au fost descoperite de  Inspectorii de la Protecția Consumatorilor. Ce nereguli au fost depistate şi ce măsuri au fost dispuse de către CJPC Timiș?

 

Amendă usturătoare! 60.000 de lei pentru problemele depistate la Kaufland Timişoara

Vineri, 12 noiembrie, inspectorii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au mers în control pentru a verifica ofertele speciale de produse alimentare și nealimentare de la magazinul Kaufland Timișoara, promovate în revista proprie, precum și zona de alimentație publică.

În urma controlului efectuat, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au sesizat mai multe nereguli.

Potrivit comunicatului oficial, echipa CJPC Timiș a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 60.000 lei și a dispus următoarele măsuri complemetare:

  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare afectate de regimul greșit de temperatură din vitrine;
  • oprirea temporară a prestării de servicii pentru toneta de alimentație publică de la Kaufland Timișoara.

 

Nereguli constatate de inspectorii CJPC Timiș la Kaufland

În urma controlului efectuat, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au sesizat mai multe nereguli.

”La 18 din cele 28 de produse alimentare și nealimentare, prezentate în revista Kaufland ca fiind oferte de Black Friday, controlate, s-a identificat, în magazinul timișorean, faptul că se comercializau la același preț ca si cel dinaintea perioadei de campanie.

La toneta de alimentație publică plasată în parcare, în vecinătatea întrării in magazinul Kaufland Timișoara, s-au constatat următoarele:

  • utilizarea unui cuptor necurățat si neigienizat de mult timp, cu resturi alimentare arse si cu depuneri în strat gros de grăsime arsă,
  • utilizarea unor grătare electrice necurățate, neigienizate,
  • prezența unor ventilatoare, în spațiul de frig, necurățate și neigienizate.

Mai mult, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit că, în două vitrine de frig și una caldă, din cadrul magazinului Kaufland Timişoara, în care erau depozitate diferite sortimente de  mezeluri, brânzeturi, respectiv preparate calde, aceste produse nu erau depozitate la temperatura declarată de producător prin eticheta produsului.

Pentru moment reprezentanții magazinului nu au emis un punct de vedere.

Precizări Kaufland Timișoara

Toate aspectele identificate de autorități au fost soluționate în cel mai scurt timp. Am acționat prompt în vederea remedierii imediate și pentru a stabili măsuri care să prevină apariția unor astfel de neconformități pe viitor. Activitatea magazinului nu a fost intreruptă și în acest moment funcționăm conform programului. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat în magazinul din Timișoara și apreciem eforturile susținute din partea autoritatilor din ultima perioadă. Vom colabora mereu cu acestea pentru a oferi clienților cele mai bune produse și servicii.