Social

Ambiții. Ministerul Sănătății vrea eradicarea unei boli răspândite în România, până cel târziu în anul 2035

Ambiții. Ministerul Sănătății vrea eradicarea unei boli răspândite în România, până cel târziu în anul 2035
facebook.com

“Noua strategie propune o schimbare radicală a modului în care sunt organizate, furnizate și decontate serviciile de tratament al tuberculozei”

În cadrul ședinței din data de 07.09.2022, la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naționale de Control al Tuberculozei în România, pentru perioada 2022-2030.

Care sunt obiectivele acestui proiect al Ministerului Sănătății

Obiectivele proiectului, potrivit Comunicatului de Presă din 07 septembrie 2022, se referă la:

  • continuarea eforturilor pentru controlul și eradicarea tuberculozei
  • stabilirea unui cadru pentru schimbări profunde, care să accelereze progresul și să răspundă în mod profesionist nevoilor pacienților

Noua strategie are ca prioritate reducerea morbidității și mortalității tuberculozei

Potrivit aceluiași Comunicat de Presă, la fel ca în Strategia Națională TB 2015-2020, și în Strategia Națională TB 2022-2030, una dintre prioritățile strategice râmâne reducerea morbidității și mortalității TB prin menținerea unor rate adecvate de detectare și succes al tratamentului.

“Noua strategie propune o schimbare radicală a modului în care sunt organizate, furnizate și decontate serviciile de tratament al tuberculozei (guvernanță, furnizarea serviciilor, finanțare), pentru atingerea obiectivelor de sănătate publică”, se arată în comunicat.

Pentru progresul spre eliminarea tuberculozei în România, “se propune schimbarea modelului de îngrijiri și asimilarea tot mai mare a inovațiilor din domeniu (noi medicamente, servicii, teste de diagnostic, vaccin, protocoale etc.), care sunt esențiale”.

Se va trece la acțiuni multisectoriale în scopul reducerii treptate a incidenței tuberculozei

“De asemenea, strategia aduce o schimbare de paradigmă, de la acțiuni focalizate, cu impact asupra reducerii treptate a incidenței TB, la acțiuni multisectoriale. Intervențiile trebuie să se concentreze nu numai pe aspecte biomedicale și pe ținte de sănătate publică ori intervenții socio-economice, ci și pe cercetări și inovații”.

Se are în vedere eradicarea bolii până in 2035

În Comunicatul Ministerului Sănătății se precizează că “strategia națională de control al tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 va ghida acțiunile naționale pentru eliminarea acestei boli până cel târziu în anul 2035”.

Punctul de plecare în stabilirea Strategiei Naționale pentru Controlul Tuberculozei

Conform Comunicatului de Presă, “Strategia Națională pentru Controlul Tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 a fost elaborată ca răspuns la solicitarea Institutului Național de Sănătate Publică din România (INSP). Documentul a fost pregătit cu sprijinul financiar al Fondului Global și sub îndrumarea tehnică a personalului și consultanților OMS, pe baza contribuțiilor experților naționali”.